joi, 25 aprilie, 2024

Nicole Gibbs a fost operata cu succes de cancer

Distribuie:

Publicat:

Jucătoarea de tenis Nicole Gibbs a fost operată cu succes de cancer la glandele salivare, ea anunţând pe reţelele de socializare că perioada de indisponibilitate va fi mai mare decât a estimat iniţial, astfel că nu va putea evolua la turneul de la Wimbledon, relatează News.ro.

Ea speră că boala a fost eradicată după intervenţia chirurgicală suferită.

Gibbs a anunţat, la 14 mai, că suferă de cancer al glandelor salivare şi nu va evolua în acest an la turneul de la Roland Garros (26 mai – 9 iulie).

"Nu voi mai juca pe zgură în acest sezon şi nu voi fi la Roland Garros. În urmă cu o lună, am mers la dentist şi o excrescenţă din gură m-a alertat, iar biopsia a arătat că sufăr de o formă rară de cancer al glandelor salivare", a declarat jucătoarea americană.

Gibbs, 26 de ani, spera să poată reveni în cricuit pentru turneul de la Wimbledon (1-14 iulie).

"Chirurgul are încredere că operaţia va fi suficientă pentru a regla această problemă", a adăugat ea.

Gibbs este pe locul 116 WTA în acest moment, dar în 2016 a fost pe locul 68 WTA, cea mai bună clasare din carieră.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img