joi, 28 martie, 2024

Normele metodologice de aplicare a legii adopţiilor, aprobate de Guvern!

Distribuie:

Publicat:

Guvernul a aprobat pe 10 august normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, care a fost modificată și completată la începutul anului.

Prin noul act normativ a fost redus la jumătate numărul formularelor utilizate în procedura adopției, mai precis 12 au fost eliminate și 4 au fost simplificate.

Mai mult, au fost eliminate etapele administrative intermediare, respectiv corespondența pe suport de hârtie între direcțiile generale de asistenţă socială şi protecția copilului (DGASPC) și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) referitoare la completarea Registrului Național pentru Adopții (RNA). Introducerea în RNA a datelor referitoare la copil și la familie se va realiza de acum încolo direct la nivelul DGASPC, adică la nivelul primar la care aceste date sunt colectate și/sau produse.
De asemenea, a fost flexibilizată procedura de potrivire inițială între copiii adoptabili și familiile atestate.

Această etapă se va realiza direct la nivel județean sau, după caz, de sector, on-line, prin intermediul RNA. Astfel, lista adoptatorilor pentru fiecare copil va fi generată și vizualizată instantaneu la nivelul compartimentului de adopții care răspunde de copil și se elimină solicitările repetate de noi liste pe suport de hârtie și, implicit, corespondența purtată între instituțiile de la nivel local şi central, așa cum prevedea procedura anterioară. Raportul de evaluare al adoptatorilor va fi disponibil în RNA, on-line, fără a mai fi nevoie de contactarea, solicitarea și transmiterea acestui document prin poștă între cele două DGASPC implicate în procesul de potrivire.
Mai mult, familiile adoptatoare vor depune mai puține documente pentru soluționarea cererii de evaluare, iar recomandările de la locul de muncă nu vor mai fi necesare.

Pentru copiii aflați în îngrijirea statului, adopția va putea fi stabilită și în cazul în care părinții sau rudele care au putut fi găsite declară că nu doresc să se ocupe de copil, însă, ulterior, refuză să semneze declarațiile care ar permite declararea ca adoptabil a copilului.

De asemenea, dacă părinții sau rudele copilului de până la gradul al patrulea nu sunt găsite după o perioadă de 6 luni de la instituirea măsurilor de protecție specială, procedurile de adopție vor putea fi demarate.

Va fi eliminat și termenul de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil. Obținut în urma deciziei unei instanțe de judecată, acest statut va fi valabil până la încuviințarea adopției sau până ce copilul împlinește vârsta de 14 ani.

În cazul adopțiilor internaționale, copilul va fi declarat eligibil, conform noului act normativ, la numai 1 an de la deschiderea procedurii, și nu după 2 ani, așa cum se întâmplă în prezent.
O altă noutate este acordarea unui concediu de acomodare de maximum 1 an de zile și a unei indemnizații lunare pe perioada acestui concediu, care în mod obligatoriu include şi perioada de încredinţare în vederea adopției. Concediul se acordă oricăruia dintre soții familiei adoptatoare, dacă realizează venituri supuse impozitului pe venit, iar valoarea indemnizaţiei are un cuantum de 3,4 ISR (indicator social de referință, de 500 lei în prezent).
În plus, valabilitatea atestatului de familie adoptatoare este prelungită de la 1 an la 2 ani.

La 30 iunie 2016, în Registrul Naţional pentru Adopţii erau înregistrați 3.250 copii adoptabili, din care 2.716 erau eligibili pentru adopţie naţională, iar restul pentru adopție internațională. De asemenea, 1.800 familii erau atestate pentru adopție națională și alte 81 pentru adopție internațională.

sursa:EuAdopt.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img