Norocelul (Sedum telephium) este mai înainte de toate o planta de gradina foarte rezistenta. La noi este cunoscut sub mai multe denumiri, cum ar fi iarba grasa sau soaldina purpurie (varianta cu flori rosii). Poate sa creasca si sa-si pastreze culoarea verde, foarte mult timp, cu putina apa, iar florile sunt marunte, dar deosebit de frumoase, dispuse în buchet. Aceasta rezistenta la seceta a facut ca în timp planta sa devina un obiect al superstitiilor. Oamenii credeau ca, daca este tinuta în casa, aduce sanatate. În Scandinavia era cultivata chiar pe acoperisul caselor pentru a asigura protectie, iar daca se usca brusc, însemna ca unuia dintre locatari i se apropia sfarsitul.
Înca din vremuri stravechi se cunosteau calitatile medicinale ale acestei plante. Înaintasii nostri tratau ranile si fistulele cu cataplasme obtinute din frunzele strivite. Mai tarziu, norocelul a devenit un remediu intern popular pentru diaree, dizenterie si boli pulmonare. Mai nou, se considera ca rizomii acestei plante stimuleaza rinichii si ar avea proprietati citostatice, ajutand în tratamentul cancerului.
Primele dovezi scrise privind calitatile terapeutice ale acestei plante sunt relativ recente, din 1918, iar în anii ’70 s-au facut cercetari care arata ca în stare proaspata sau uscata poate produce iritatii usoare ale pielii. Ulterior, s-a demonstrat ca ar avea calitati antiinflamatoare si imunostimulante, date de prezenta în compozitie a doua polizaharide, care ar ajuta la inhibarea cresterii tumorilor si la cresterea activitatii fagocitelor, celulele care ucid virusurile si bacteriile.
Frunzele se fierb în lapte si se consuma zilnic o cana de decoct, în trei reprize. Decoctul stimuleaza activitatea rinichilor, fiind util în tratamentul hemoroizilor si hemoragiilor. Aplicate sub forma de cataplasme, frunzele stimuleaza circulatia periferica, dezinfecteaza si cicatrizeaza, fiind folosita pentru tratamentul ranilor, arsurilor, scoaterea bataturilor si cresterea parului.
