marți, 19 martie, 2024

Nu s-a mai putut abtine si a dezvaluit tot! “Dupa meci, m-am batut cu Messi la vestiare”

Distribuie:

Publicat:

Argentina a avut o prestaţie extrem de modestă la CM 2018, iar presa sud-americană a explicat că atomosfera în cadrul lotului a fost incendiară, Messi, starul naţionalei şi al Barcelonei, fiind de fapt omul care a decis şi selecţia. El conduce totul în vestiar, dar unul dintre colegii săi a avut curajul să-l înfrunte. Episodul s-a peterecut la Copa America în 2011, după o remiză în faţa Columbiei.
 

Fundaşul Nicolas Burdiso e cel care a făcut declaraţiile incredibile, conform Telefe. "După un meci, ne-am bătut la vestiare. Nu cred că am fost singurul care a ţipat vreodată la el, dar asemenea lucruri se pot întâmpla într-un vestiar. Trebuie să recunosc însă că în acea situaţie lucrurile au mers mult prea departe", a spus fostul internaţional, ajuns acum la 37 de ani.

Apoi, a detaliat: "Totul a început pe teren. Ne-am certat pentru că el mi-a cerut mingea, eu am vrut să-i pasez, dar nu am putut. El s-a enervat pentru ce s-a întâmplat în meci, eu pentru situaţie în general. Am mers la vestiar şi când am văzut că vine şi el, l-am aşteptat. A trebui ca ceilalţi colegi să intervină şi să ne separe. Nu e ceva frumos, dar asemenea lucruri se mai întâmplă în fotbal. Lionel are o personalitate puternică şi eu sunt la fel. Până la urmă totul s-a rezolvat".

Burdiso are 49 de meciuri în tricoul naţionalei, dar din noiembrie 2011, după conflictul cu Messi, nu a mai bifat nicio prezenţă.

prosport.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img