News Flash:

O demisie pierduta: Motivul halucinant pentru care adjunctul DNA a fost mentinut nelegal in functie

22 Iulie 2019
106 Vizualizari | 0 Comentarii
media 154538265584248500

Marţi, 23 iulie, expiră mandatul lui Marius Iacob în funcţia de procuror-şef adjunct al DNA. Acesta şi-a pierdut însă dreptul legal de a ocupa funcţia încă de acum patru luni. Decretul de eliberare din funcţie nu a mai apărut, după cum scria STIRIPESURSE.RO în urmă cu o lună. Motivul menţinerii "cu forţa" în funcţie a lui Marius Iacob a ieşit la iveală abia acum.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a întors luni, 18 martie, decizia Secţiei pentru procurori a CSM şi a în cazul acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Marius Iacob. El era acuzat de IJ că a delegat un procuror şef serviciu, respectiv pe Carmen Simona Ricu, să reprezinte DNA într-un proces care avea ca obiect suspendarea ordinului prin care procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost suspendată din DNA. Atât Marius Iacob, cât şi Simona Ricu au fost sacţionaţi cu "avertisment".

Marius Iacob trebuia să rămână fără funcţia de conducere, în temeiul art. 54 din Legea 303/2004: "4) Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a procurorului general al Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător." Unul dintre motivele prevăzute de art. 51 alin. (2) este: "c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare."

Iacob şi-a dat demisia imediat după decizia ÎCCJ, însă cererea de eliberare din funcţie nu a mai ajuns la Cotroceni, pentru ca preşedintele Iohannis să semneze decretul. Într-un răspuns pentru luju.ro, Administraţia Prezidenţială  a precizat: "Până în prezent, nu a fost transmisă Președintelui României și, în consecință, nici înregistrată la Administrația Prezidențială, vreo propunere ori solicitare din partea ministrului justiției, în sensul luării act/ constatării demisiei domnului Marius Constantin Iacob din funcția de procuror șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție, prin Decret al Președintelui României."

Într-un răspuns oficial pentru aceeaşi publicaţie, Ministerul Justiţiei precizează că demisia lui Marius Iacob a ajuns, într-adevăr, la minister, a fost semnată de fostul ministru Tudorel Toader, însă a rămas blocată în instituţie. Ministrul Ana Birchall precizează că a declanşat o anchetă internă pentru a descoperi angajatul vinovat. Între timp, demisia a fost trimisă la Cotroceni, pe data de 19 iulie.

În ciuda blocajului de la Ministerul Justiţiei, Secţia pentru procurori a CSM nu a cerut explicaţii, ci a decis, pe 25 iunie, să-l menţină pe Marius Iacob la DNA, până la finalul mandatului de conducere.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1173 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015810 (s)