joi, 25 aprilie, 2024

O domnisoara din Iasi si-a cumparat un BMW X6, dar a avut un soc. Cand a ajuns cu ea in service a vrut sa anunte Politia

Distribuie:

Publicat:

 A reusit sa isi cumpere masina mult visata, dar bucuria i-a fost stricata la aflarea acestei vesti • Automobilul de lux sta in parcare de luni de zile • Situatia in care se afla aceasta ieseanca ii va face pe multi sa se gandeasca de doua ori inainte de a pune banii pe masa • Suma mare pe care a platit-o nu a scutit-o de investitiile ulterioare • S-a saturat de reparatii si vrea sa returneze automobilul

O tanara din Iasi a ajuns sa planga in pumni dupa ce a dat o suma importanta de bani pentru masina mult visata. Desi credea ca a facut o afacere buna, o vizita in service i-a dat toate planurile peste cap. In cateva secunde a aflat ca ar trebui sa scoata din buzunar o suma enorma pentru reparatii, desi vanzatorul a asigurat-o ca masina functioneaza corespunzator. 

A cheltuit 25.000 de euro pentru cumpararea masinii, dar Oana nu este multumita si sustine ca a fost pacalita de vanzator. Clienta spune ca in bordul masinii nu este afisat kilometrajul real, el fiind dat inapoi inaintea vanzarii. Defectiunile care au aparut pe parcurs au facut-o sa se gandeasca la starea in care se afla masina si la posibilitatea de a fi pacalita de catre reprezentatii parcului auto. 
De atunci, Oana incearca sa isi recupereze banii pe care i-a cheltuit si doreste ca masina sa fie inapoiata parcului auto.
 
 Dezamagirea pe care a trait-o este un exemplu pentru cei care vor sa achizitioneze masini second hand

“Am cumparat masina pe data de 8 august 2016, acum un an. Este vorba despre un BMW X6 care, cu tot cu CASCO, ajunge la 30.000 de euro. Intr-un an de zile s-au defectat multe la ea si a stat mai mult parcata. Am mers cu ea doar 9.000 km intr-un an de zile. Cei de la parcul de masini spun ca a fost schimbata o piesa si ca acesta este motivul pentru care apar mai putini kilometri. Acum nu pot sa o folosesc pentru ca ii cade cutia de viteze. Consider ca acesta este caz penal, e vorba despre inselaciune. Ei au spus ca ne ajuta doar cu un discount pentru schimbarea cutiei de viteze. Acum am vorbit la un service si mi-au spus ca ma costa 1.150 de euro reparatia, fara a fi inclusa in pret si manopera”, a povestit Oana A. 

Cand si-a dat seama ca ceva nu este in regula cu masina de lux pe care a cumparat-o, tanara a obtinut istoricul automobilului si a descoperit cateva cifre care nu se potrivesc. 

Mai exact, sustine Oana, in acte apare ca in anul 2011 masina pe care a achizitionat-o avea parcursi 83.930 km, iar cu un an mai tarziu, 67.204 km. Aceasta sustine ca nu a primit o explicatie clara de la reprezentantii parcului de masini si ca este dispusa sa mearga mai departe pentru a recupera banii pe care i-a investit. 

Se cauta o cale de mijloc

Reprezentantii parcului auto cunosc situatia relatata de catre clienta si sustin ca incearca sa gaseasca o cale de mijloc. Totodata, acestia spun ca au incercat sa o ajute pe Oana si sa ii ofere sfaturi care sa o conduca spre rezolvarea problemei, indrumand-o catre reprezentanta autorizata pentru a obtine istoricul masinii si cifrele reale are kilometrajului. 

“Cunoastem situatia si va putem spune ca am avut mai multe intalniri cu doamna respectiva. Totodata, am indrumat-o sa faca mai multe demersuri care sa o ajute in rezolvarea problemei. Noi cand preluam o masina, in general, facem verificarile care sunt necesare. Asa a fost si in cazul de fata. Stiu ca doamna a fost la BMW sa solicite o verificare. Noi facem tot posibilul sa se rezolve aceasta problema si cred ca o sa gasim o solutie de mijloc. In patru ani de cand suntem pe piata am vandut foarte multe masini si nu am fost pusi intr-o astfel de situatie”, explica Tescu Cristian, director de vanzari al parcului auto de masini rulate. 

Acum, tanara ieseanca este nemultumita de faptul ca nu poate folosi masina pe care a dat 25.000 de euro si doreste ca problema sa fie rezolvata cat mai repede cu putinta. 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img