sâmbătă, 20 aprilie, 2024

O familie din Marea Britanie si-a regasit cainele pierdut in urma cu sase ani

Distribuie:

Publicat:

O familie din Marea Britanie care nu a încetat să îşi caute câinele pierdut a reuşit să îl găsească după şase ani, relatează joi Press Association, informează AGERPRES.

Familia câinelui pe nume Fern, o femelă din rasa Cocker Spaniel, a iniţiat o campanie în mediul online în aprilie 2013, imediat după ce animalul se presupune că ar fi fost furat din faţa locuinţei din comitatul Surrey. Miercuri, stăpâna animalului, Jodie Ferrier, a primit un apel de la un medic veterinar care a informat-o că Fern a fost găsită.

''Nu mi-a venit să cred ce auzeam'', a declarat Ferrier, în vârstă de 36 de ani.

''Am verificat aspectul câinelui, numele şi totul era corect, inclusiv informaţiile din microcip'', a adăugat ea.

Ferrier bănuieşte că Fern, care avea un an când a dispărut, ar fi fost furată din faţa casei pentru a fi utilizată în scopul reproducţiei.

''A fost complet sfâşietor'', a spus ea. ''Lucram pe câmp împreună cu soţul şi fiul nostru. La acea vreme aveam patru câini şi toţi erau afară cu noi. Ultima oară când am văzut-o pe Fern era pe aleea din faţa casei apoi, după două minute, dispăruse'', a adăugat proprietara.

Familia a lansat o companie online pentru găsirea câinelor şi a creat o pagină de Facebook care, în timp, a devenit urmărită de peste 10.000 de persoane.

Căutarea a luat însă sfârşit săptămâna aceasta când Fern ''a fost găsită de un om bun care a văzut-o pe stradă în Bracknell''. Acesta a dus-o la un veterinar din zonă care a scanat microcipul şi a sunat familia care între timp s-a mutat pe Insula Wight.

Ferrier a subliniat importanţa microcipării câinilor de companie şi a actualizării datelor personale din sistemul în care aceste informaţii sunt stocate. ''Aceste cipuri trebuie implantate'', a spus ea adăugând că atât timp cât ''aceste trei lucruri sunt făcute – cipul, actualizarea şi scanarea'', câinele pierdut poate fi găsit.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img