News Flash:

Obama si Putin solicita diplomatilor sa continue negocierile pe tema armistitiului din Siria

6 Septembrie 2016
314 Vizualizari | 0 Comentarii
Presedintele american Barack Obama si omologul sau rus Vladimir Putin au avut luni o discutie despre cum si in ce fel ar putea ajunge la un acord de incetare a ostilitatilor din Siria, potrivit unui oficial al administratiei de la Washington, citat de site-ul agentiei Reuters.

Oficialul american a declarat reporterilor ca Obama si Putin au avut o discutie "constructiva" despre ajutor umanitar, reducerea violentelor din Siria, precum si cooperarea impotriva gruparilor teroriste.

In cadrul discutiilor care au avut loc luni intre secretarul american John Kerry si ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, pentru a doua oara in ultimele doua saptamani, acestia nu au putut ajunge la o intelegere in privinta unui eventual armistitiu in Siria. Oficialii americani au subliniat faptul ca ar putea abandona tratativele in cazul in care nu se va ajunge cat de curand la un acord.

Obama si Putin nu au stabilit detaliile delicate ale intelegerii ruso-americane, au facut insa progrese legate de "clarificarea lacunelor ramase" si au convenit ca Lavrov si Kerry vor avea o noua discutie in vederea stabilirii unei intelegeri.

"Daca se poate ajunge la un acord, vrem ca acest lucru sa aiba loc cat mai rapid, din cauza situatiei umanitare. Cu toate acestea, trebuie sa ne asiguram ca va fi un acord eficace. Daca nu putem obtine tipul de intelegere pe care ne-o dorim, vom renunta la aceste tratative", a declarat oficialul american.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1083 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013164 (s)