vineri, 29 martie, 2024

OMV Petrom cumpara servicii privind industria petrolului si a gazului de pana la 1,91 miliarde euro

Distribuie:

Publicat:

OMV Petrom, cel mai mare jucător pe piaţa energiei din România, a lansat o licitaţie de până la 9,076 miliarde lei (1,91 miliarde euro), fără TVA, care vizează achiziţia de servicii privind industria petrolului şi a gazului pentru mai multe zone de producţie din România, potrivit unui anunţ publicat pe platforma SICAP, potrivit news.ro.

Valoarea serviciilor este estimată între 1,127 miliarde lei şi 9,076 miliarde lei, potrivit anunţului. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 29 iulie.

Zonele de producţie vizate sunt Oltenia, Muntenia, Muntenia de Vest, Moesia, Moldova şi Crişana. Contractele sunt împărţite pe cinci loturi.

Media cifrei de afaceri anuale pentru ultimele 3 exerciţii financiare (2016, 2017, 2018) să fie de minimum 30 milioane lei pentru lotul E, 90 milioane lei pentru lotul A, 120 milioane lei pentru lotul B şi 100 milioane lei pentru lotul C.

Tipul procedurii este procedura competitivă cu negociere, iar achiziţia implică încheierea unui acord-cadru.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img