joi, 28 martie, 2024

Orban : In 2018, să plece PSD; dacă nu pleacă de bunăvoie, îi dăm o mană de ajutor

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, prezent la Bistriţa pentru a petrece Revelionul în mijlocul a aproximativ 400 de liberali din zonă, a declarat că aşteaptă de la Noul An "să plece PSD", considerând că efectele actualei guvernări sunt "extrem de negative".

"Să plece PSD. Dacă nu pleacă de bunăvoie, îi dăm şi noi o mână de ajutor. Din păcate, consecinţele guvernării PSD sunt extrem de negative şi le resimte fiecare român, pentru că singura lor problemă este să rezolve chestiile din justiţie, nereuşind să dea în economie un semnal pozitiv", a spus Orban.

În ceea ce priveşte planurile PNL pentru 2018, Ludovic Orban a afirmat că şi-a propus să fie mai mult în mijlocul oamenilor şi să fie "mai atenţi şi receptivi la nevoile lor".

"Sper să fie un an în care să fim în mijlocul oamenilor, să fim atenţi şi receptivi la nevoile lor şi să dăm răspunsurile potrivite, astfel încât în anul acesta, în care sărbătorim centenarul Marii Uniri, să fie anul în care PNL să redevină ceea ce a fost", a mai declarat Orban.

Ludovic Orban a participat la petrecerea de Revelion organizată de PNL Bistriţa-Năsăud la un restaurant din Bistriţa, iar imediat după miezul nopţii a venit în centrul istoric al municipiului, unde a fost organizat un spectacol dedicat intrării în Noul An.

Acesta a fost însoţit de secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, de preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, de prim-vicepreşedintele judeţean Stelian Dolha şi de liderul organizaţiei municipale, Sorin Hangan.

AGERPRES 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img