miercuri, 27 martie, 2024

Orban: PNL este pregătit pentru referendumul de după suspendarea preşedintelui Iohannis

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov, că liberalii sunt pregătiţi pentru referendum, deoarece personal are convingerea că liderul PSD, Liviu Dragnea, va iniţia săptămâna viitoare procedura de demitere a preşedintelui Klaus Iohannis.

''Noi suntem pregătiţi pentru referendum, vom pregăti luni un plan de acţiune în perspectiva campaniei pentru referendum pentru că eu, personal, am convingerea că Dragnea va iniţia procedura de demitere a preşedintelui prin suspendarea de către Parlament, pentru că este disperat. Îşi apără pielea, nu mai ţine cont de nici o regulă în democraţie şi are câteva obiective precise pe care le-a avut încă de la câştigarea alegerilor, şi anume să obţină controlul asupra Parchetelor, să obţină controlul asupra serviciilor, iar în perioada de suspendare unealta sa, domnul Tăriceanu, să promulge legile justiţiei şi cele două coduri, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, în forma pe care o vor ei. Le este foarte clar că dacă nu fac lucrul acesta, atâta timp cât există preşedintele în funcţie nu va accepta promulgarea unor acte normative care să contravină unor principii fundamentale ale statului de drept şi ale democraţiei'', a explicat liderul PNL.

Ludovic Orban a precizat că în maximum 30 de zile de la suspendarea preşedintelui, referendumul trebuie organizat, asta însemnând că pe la sfârşitul lunii iulie ar putea avea loc. El a adăugat că pesediştii sunt obişnuiţi cu acest lucru pentru că tot în luna iulie, în 2012, au mai organizat un eferendum, ''aşa că nu este nimic nou pentru ei''.

Liderul PNL a afirmat că Liviu Dragnea ar urmări prin suspendarea preşedintelui Iohannis să pună o presiune suplimentară asupra completului de judecată în dosarul său.

''Mai există un obiectiv ascuns, pervers pe care îl urmăreşte Dragnea, şi de aceea am spus că eu cred, după informaţiile pe care le-am primit din mai multe surse din zona puterii, că sunt hotărâţi să declanşeze săptămâna viitoare procedura de suspendare. Pentru că există o pronunţare pe 21 iunie şi este posibil ca Dragnea să genereze o presiune suplimentară asupra completului de judecată care urmează să se pronunţe, declanşând suspendarea şi anunţând că el deţine puterea'', a mai spus Orban.

Ludovic Orban a participat vineri, la Braşov, la o reuniune a Ligii Aleşilor Locali din judeţ ai Partidului Naţional Liberal. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img