News Flash:

Papa Francisc a ajuns la Roma după încheierea vizitei sale în Chile şi Peru

22 Ianuarie 2018
561 Vizualizari | 0 Comentarii
papa francisc

Papa Francisc a ajuns luni după-amiază la Roma cu un zbor dinspre Lima, încheindu-şi cel de-al şaselea turneu în America Latină după vizitele sale în Chile şi Peru, relatează EFE.

Suveranul Pontif a ajuns la Roma în jurul orei locale 14:15 (13:15 GMT) cu un avion Boeing 767-300ER al companiei Latam care l-a adus de la Lima şi la bordul căruia au călătorit delegaţia sa şi echipa de ziarişti care au acoperit vizita.

Papa Francisc îşi încheie astfel cel de-al 20-lea voiaj internaţional al său şi al 6-lea în America Latină pe parcursul căruia a vizitat săptămâna trecută mai multe localităţi din Chile şi Peru.

Sfântul părinte a declarat că este foarte mulţumit de vizita sa în Chile şi că nu se aştepta să vadă atâta lume pe stradă, în contextul comentariilor venite din partea anumitor sectoare care au calificat vizita sa drept un eşec.

Vizita apostolică a fost marcată de scandalul în care a fost implicat episcopul Juan Barros, acuzat de unele victime că l-ar fi acoperit pe preotul Fernando Karadima, condamnat pentru abuzuri sexuale, şi care au cerut destituirea episcopului de Osorno, numit în acest post de papa Francisc în 2015.

Despre vizita sa în Peru, papa a precizat că a fost impresionat de dragostea şi căldura cu care l-au primit peruanii, un popor credincios care a trecut prin multe greutăţi. A spus că a rămas uimit de vizita din localitatea Puerto Maldonado, din jungla Amazonului, unde oamenii s-au înghesuit să-l vadă şi să-l aclame.

El le-a cerut peruanilor să aibă grijă de bogăţia ţării lor, şi nu doar de cea a bisericilor şi a muzeelor, ci mai ales de cea a credinţei pe care o poartă în sufletele lor. AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1327 (s) | 35 queries | Mysql time :0.021706 (s)