vineri, 19 aprilie, 2024

Papa Francisc, dialog emotionant cu copii dintr-un orfelinat romanesc din Italia: “De ce m-a parasit mama mea?”

Distribuie:

Publicat:

Papa Francisc s-a intalnit cu copii dintr-un orfelinat romanesc din Italia, care l-au asaltat cu intrebari despre soarta lor si raul existent in lume.

Papa Francisc s-a intalnit, pe 4 ianuarie, la Vatican, cu un grup de copii de la un orfelinat romanesc, insa transcriptul dialogului a fost dat publicitatii abia acum.

"De ce m-a parasit mama mea?", "De ce am avut aceasta soarta, sa fim orfani?", "Unde e prietenul meu care a murit anul trecut?", "De ce sa mai mergem la biserica, daca imediat dupa ce iesim de la slujba incepem sa ne certam intre noi?", sunt doar cateva dintre intrebarile puse de copii si adolescenti Suvernului Pontif.

Papa Francisc i-a marturisit unui tanar, care i-a trimis inainte o scrisoare, ca a plans cand a citit intrebarea lui: De ce mama l-a „refuzat” de doua ori?. „Tatal meu a murit. Ce vina am eu daca ea nu ma vrea? De ce nu ma accepta?", intreba baiatul.

„Vreau sa fiu sincer cu tine. Cand am citit intrebarea ta, inainte de discurs, am plans. Am fost alaturi de tine cu cateva lacrimi. Pentru ca nu stiu, mi-ai dat mult; la fel si ceilalti, dar povestea ta m-a afectat mult. Cand vorbim de mama intotdeauna e ceva… si in acel moment m-ai facut sa plang", a spus la intalnirea din 4 ianuarie.

Jurnalistii italieni scriu ca Papa Francisc nu a dorit sa le impuna de fiecare data copiilor si tinerilor o explicatie.

„In viata sunt multe intrebari: „De ce?” la care nu putem raspunde. De exemplu: "De ce sufera copiii?" Cine poate raspunde la aceasta intrebare? Nimeni. Putem doar sa privim, sa ascultam, sa suferim si sa plangem", a spus papa.

Legat de cazul tanarului abandonat de mama, Papa Francis a dat urmatorul raspuns: „Nu este o chestiune de vina, este o chestiune de mari fragilitati ale adultilor, provocate de saracie, de nedreptati sociale care ii strivesc pe cei mici si pe cei saraci, dar si saraciei spirituale. Este rezultatul unui sistem social gresit, inuman, care impietreste inimile, care duce la greseli, care face astfel incat sa nu gasim calea dreapta. Iar aceasta saracie spirituala impietreste inimile si provoaca ceea ce pare imposibil, ca o mama sa isi abandoneze propriul copil".

Papa Francisc a dat, apoi, exemplul orbului din nastere din Evanghelie: "Iisus este intrebat de ucenicii lui: "Invatatorule, cine a pacatuit; acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?". Iar Iisus a raspuns: "Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu". Asta inseamna ca Dumnezeu in fata atator situatii urate in care ne putem gasi inca de mici, vrea sa ne vindece, sa aduca viata acolo unde e moarte“.

Apoi, Suveranul Pontif i-a spus tanarului sa aiba speranta in continuare.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img