vineri, 19 aprilie, 2024

Parchetul de pe langă Judecătoria Timișoara a DESCHIS dosar penal in rem după ce TREI OAMENI, din care doi copii, au murit la Timișoara

Distribuie:

Publicat:

Autoritățile intră tare și încep investigațiile în cazul care a șocat întreaga țară. O mamă și doi copii au murit după ce într-un bloc de pe strada Miorița din Timișoara s-a făcut dezinsecție.

"În cauză s-a deschis un dosar penal in rem (cu privire la faptă, n.r.), pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara", a declarat pentru STIRIPESURSE.RO Silvia Aurora Voicilă, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.

"Fiind vorba deocamdată de moarte fără violenţă, competenţa este la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara", a declarat Diana Nicoleta Gîtan, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img