News Flash:

Part 1/5:"SC Vasile Puiu SRL Vetrisoaia"

25 Aprilie 2016
2024 Vizualizari | 0 Comentarii
Chiar si intr-o Romanie a lucrului facut de mantuiala si cu atat mai mult intr-un judet sarac si batut de soarta, nimeni nu si-ar fi inchipuit ca se pot face atatea “mismasuri” intr-o primarie dintr-o simpla comuna, la tara.

Incepem episodul “Investitii nefundamentate corespunzator si achizitii eronate”, primul episod dintr-o larga serie de dezvaluiri marca Vasile Puiu, primar in functie in comuna vasluiana Vetrisoaia si totodata candidat la un nou  mandat.

Potrivit unei misiuni de audit financiar pe anul 2014 efectuat la UATC Vetrisoaia, elaborate de Curtea de Conturi a Romaniei, primarul Vasile Puiu si-a transformat practic comuna intr-un SRL. Sa-i zicem "SC Vasile Puiu SRL Vetrisoaia" caci dezvaluirile ce urmeaza vor sustine si proba baza articolului nostru.

Raportul Curtii de Conturi scoate la iveala o serie de nereguli la analiza modului de fundamentare a bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2014. Mai pe scurt, Vasile Puiu a facut o serie de achizitii pe care le-a efectuat din cheltuieli cu bunuri si servicii pe cand acestea erau de natura obiectivelor asimilate investitiilor.

Primaria Vetrisoaia a solicitat o serie de ridicari topografice pentru drumuri dar si pentru un Campus Scolar pe care le-a achitat integral in suma de cateva mii de lei bune si pe care le-a trecut in categoria cheltuieli desi acestea se incadreaza in categoria investitii in curs asa cum prevede legea.

7.320 de lei sunt bani cheltuiti pe studii de fezabilitate, proiecte, expertize, documentatii cadastrale  pentru care primarul in functie si consilierii sai nu au intocmit corespunzator documentatia tehnico economica prevazuta de lege , ba mai mult lipsesc documente ale obiectivelor desi ele se regasesc in programul de anexa la bugetul de venituri si cheltuieli.

Mai precis, in bugetul de venituri si cheltuieli sunt cuprinse obicetivele de investitii dar le lipsesc cu desavarsire documentatia. Printre acestea numim proiectul de investitii pentru Reabilitarea Sarpantei pentru Primaria Vetrisoaia, Proiectul de Imprejmurie al Scolii Bumbata sau Transpunerea in format digital a terenurilor extravilane dupa cum prevede legea.

Ei bine, Primarul care face subiectul anchetei noastre a avut la dispozitie pentru anul 2014 la capitolul investitii suma de 160.000 lei, bani destinati programului de Reabilitare drumuri de piatra din care a folost 134.855 de lei. Ce a achizitionat? 2.423 m.c de refuz de ciur si pietris care a fost utilizat la intretinerea curenta a retelei de drumuri de pe raza comunei, parti vizualizate la inspectia de teren insa care nu au putut fi cuantificate pana la finalizarea misiunii de audit.

Modul de lucru ERONAT al primarului Vasile Puiu are precedent si in anii anteriori dar si in bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul ce tocmai a trecut.

Mai pe intelesul tuturor, la nivelul intregii comune, nu a fost intocmit si aprobat un program de investitii care sa justifice fondul alocat.
Toate cheltuielile necesare reparatiilor pentru intretinerea drumurilor ar fi trebuit sa se reflecteze in antemasuratori, in calculatiile estimative ale fondului alocat cu aceasta destinatie sau in demersurile care ar fi trebuit sa fie extins la toate reparatiile necesare cum ar fi mobilier stradal sau imprejmuiri.

Curtea de Conturi a Romaniei il acuza pe primarul Vasile Puiu ca NU a aplicat corespunzator principiile si regulile bugetare in elaborarea proiectului de buget de venituri si cheltuieli, nu a fundamentat corespunzator bugetul si a condus un sistem defectuos al formelor de control intern.
Abaterea estimativa de la lege a primarului costa nu mai putin de 7.320 de lei .


Seria abaterilor continua si dupa cum se arata in raportul Curtii de Conturi a Romaniei, in comuna Vetrisoaia sunt derulate obiective care nu rezulta a fi investitii in continuare.
Potrivit unei solicitari depuse de UATC Vetrisoaia catre Consiliul Judetean Vaslui, pentru alocarea de fonduri sunt in desfasusrare urmatoarele obiective de investitii :
-    Extindere alimentare cu apa satul Vetrisoaia cu o valoare totala a lucrarilor cu TVA inclus de 1.210.635 lei –SUMA NECESARA FINALIZARII INVESTITIILOR FIIND DE 226.000 LEI.
-    Poduri, podete si punti pietonale sat Vetrisoaia, cu o valoare a lucrarilor cu TVA inclus de 3.105.657 lei – SUMA NECESARA FINALIZARII INVESTITIEI FIIND DE 2.147.000 LEI
-    Baza sportive cu teren de fotbal omologabil tip I, valoare a lucrarilor cu TVA inclus de 906.442 lei – SUMA NECESARA FINALIZARII INVESTITIILOR FIIND DE 655.000 LEI.

Raportul Curtii de Conturi reflecta :
“S-au retinut ca abateri : lipsa fisei obiectiv de investitii pentru lucrari de investitii aflate in derulare la nivel de entitate; evidenta analitica incomplete/incorecta condusa a acestora cu nereflectarea unor investitii aflate in derulare ( Baza sportive cu teren de fotbal); inexistenta restului de executat si a devizului general actualizat la finele fiecarui an bugetar sau ori de cate ori necesitatile impun etc.
Cauza abaterii o constituie neorganizarea si nefunctionarea corespunzatoare a activitatii desfasurate cu privire la evidenta contabila, fundamentarea si proiectarea investitiilor de efectuat la nivel de an bugetar si necunoasterea si neaplicarea prevederilor bugetare in vigoare.
Valoarea estimativa a erorii a fost cunatificata pentru o singura investitie aflata in derulare la 269.533 lei .
Cauza care a generat abaterile de la prevederile legii o constituie necunoasterea prevederilor legale de primar si de personalul cu atributii din aparatul de specialitate al primarului(…).”

Si de aici reies inregistrari contabile eronat efectuate. Pentru a intelege mai bine asta, oferim cateva exemple :
-    tamplari aluminiu, achizitionata la bunuri si servicii in anul 2014, cu o valoare de 4.731 lei executat de furnizorul SC Laguna SRL Stanilesti, cu destinatia cladire anexa primarie-grup sanitar, achitata integral, a fost eronat reflectata in cheltuieli , in fapt fiind o modernizare la un activ fix deja existent, care ar fi trebuit sa majoreze valoarea acestuia, ca urmare a procesului verbal de receptie  a lucrarii, aspect nematerializat.
-    2 motocositoare in valoare de 3.700 de lei achizitionate au fost eronat contabilizate pe cheltuieli.
Acestea sunt doar doua exemple din sutele de erori  facute de primarul Vasile Puiu si colegii sai.

Primarul Vasile Puiu si subalternii sai au incurcat rau socotelile la categoria investitii, buget venituri/cheltuieli, proiecte de investitii si calcule. Peste tot le-a dat cu plus si nu ar fi deranjat pe nimeni daca socotelile dumnealor nu ar fi dat curs unui lung sir de erori care pana la urma i-a afectat, ii afecteaza si ii vor afecta pe cetatenii comunei peste care domniile sale au asezat o aura de SRL.

Ies la iveala musamalizari, ies la iveala nereguli, ies la iveala combinatii la care niciun cetatean poate nu s-ar fi gandit ca cel carora le-a oferit votul de incredere face si desface pe banii lor. Si stim sigur ca Vetrisoaia nu este o comuna care sa se invarta in jurul soarelui.

Revenim in editia de maine cu un nou episod de dezvaluiri, de erori, de abateri, de nereguli facute de administratorul societatii comerciale Vetrisoaia, Vasile Puiu dar si de echipa de functionari din cadrul aceleiasi “companii” .
 

uatc vetrisoaia
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0899 (s) | 36 queries | Mysql time :0.023014 (s)