vineri, 29 martie, 2024

Partidul polonez de guvernamant Lege si Justitie cere renumararea voturilor din alegerile pentru Senat

Distribuie:

Publicat:

Partidul polonez de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) a cerut renumărarea voturilor exprimate în recentele alegeri pentru Senat în şase circumscripţii unde candidaţii săi au pierdut cu un scor foarte strâns, cerere ce a determinat proteste din partea opoziţiei, informează marţi dpa, potrivit AGERPRES.

Opoziţia a argumentat că, în pofida faptului că PiS are dreptul legal de a cere renumărarea voturilor, autoritatea care va decide în această problemă este o nouă cameră din cadrul Curţii Supreme ce a fost înfiinţată de o legislaţie susţinută de PiS şi care nu este pe deplin independentă.

"Nu suntem siguri că voturile vor fi numărate într-un mod transparent şi cinstit", a declarat liderul partidului de opoziţie Coaliţia Civică, Grzegorz Schetyna, solicitând instituţiilor internaţionale să monitorizeze procesul. "Democraţia şi regulile sunt în pericol în Polonia", a spus el.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a promis deja că va monitoriza renumărarea voturilor, a anunţat Schetyna după o întrevedere cu un oficial al OSCE, Jan Petersen.

Coaliţia Civică doreşte de asemenea implicarea Consiliului Europei.

PiS a cerut renumărarea ca urmare a unei diferenţe mici de voturi în şase circumscripţii şi a unui număr foarte mare de voturi invalide, a precizat marţi un purtător de cuvânt al partidului, Radoslaw Fogiel.

Coaliţia Civică a înaintat trei proteste electorale, însă le-a adresat mai degrabă conducerii Curţii Supreme decât noii camere.

La 13 octombrie, PiS a câştigat alegerile pentru Camera Inferioară cu cel mai bun rezultat de când Polonia a revenit la democraţie, în 1989, însă a pierdut controlul asupra Senatului, unde se poate baza acum pe sprijinul a doar 49 de senatori din 100.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img