miercuri, 24 aprilie, 2024

Patru ofiteri chinezi au fost inculpati in SUA pentru piratarea de date personale ale agentiei americane de raportare a creditelor Equifax

Distribuie:

Publicat:

Patru ofiţeri chinezi au fost inculpaţi în SUA pentru piratarea de date personale ale agenţiei americane de raportare a creditelor Equifax, a anunţat luni ministrul justiţiei Bill Barr, informează AFP, potrivit AGERPRES.

Este vorba de "una dintre cele mai mari piratări de date din istorie", cu circa 145 de milioane de victime în SUA la începutul lui septembrie 2017, a subliniat ministrul american al justiţiei în cadrul unei conferinţe de presă. "Îi amintim guvernului chinez că avem capacitatea de a ridica vălul anonimatului care acoperă internetul şi de a-i găsi pe piraţii (cibernetici) pe care ţara îi desfăşoară în mod regulat împotriva noastră", a atenţionat Bill Barr.

Wu Zhiyong, Wang Qian, Xu Ke şi Liu Lei, membri ai unei unităţi de cercetare a armatei chineze, au fost inculpaţi săptămâna trecută la Atlanta pentru asociere în vederea săvârşirii unei fraude informatice, spionaj economic şi fraudă în domeniul comunicaţiilor.

Ei sunt acuzaţi că au profitat de breşa dintr-un software utilizat de Equifax, al cărui rol este să adune date personale ale consumatorilor care solicită un credit.

Potrivit justiţiei SUA, ei au obţinut nume, date de naştere şi numere de securitate socială ale aproape jumătate dintre americani.

Agenţia Equifax a acceptat în iulie să plătească cel puţin 575 de milioane de dolari pentru a pune capăt diverselor anchete legate de această piratare, ceea ce a dus la demisia directorului general al grupului, Richard Smith.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img