vineri, 19 aprilie, 2024

Paul Papp ar putea reveni la FCSB

Distribuie:

Publicat:

FCSB a pierdut lamentabil la Sf. Gheorghe, contra lui Sepsi (4-2), iar Gigi Becali a fost extrem de nemulţumit. Omul cu banii de la vicecampioana României a anunţat noi transferuri, printre care doi fundaşi centrali, scrie Mediafax.

Presa din Turcia scrie că unul dintre ei este Paul Papp (29 de ani), fost jucător al roş-albaştrilor în perioada 2014-2016. Site-ul yeniakit.com.tr scrie despre intenţiile viceampioanei de a-l transfera pe Paul Papp, acum la Sivasspor, în Turcia, unde este coleg cu un alt român, Gabi Torje, dar şi cu brazilianul Robinho. Papp a jucat doar cinci meciuri în acest sezon în Turcia. Fostul fundaş de la naţionala României s-a transferat la Sivasspor la începutul lui 2018.

Paul Papp a mai jucat la FCSB timp de două sezoane în trecut. Apărătorul a fost împrumutat de la Chievo pentru prima dată în 2014 şi a reuşit să-i convingă pe şefii roş-albaştrilor să-l achiziţioneze definitiv. Mai apoi, Papp a intrat într-un moment nefast de formă, a comis multe greşeli şi, în cele din urmă, a sfârşit prin a fi vândut.

Papp a fost folosit pe postul de fundaş dreapta în prima parte a aventurii sale la FCSB, apoi a trecut în centrul apărării. Acesta a deviat decisiv o minge intrată în poartă în meciul Partizan – FCSB 4-2, din preliminariile Ligii Campionilor, în 2015. Papp mai are contract cu Sivvaspor până în 2020.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img