vineri, 19 aprilie, 2024

Pe cine a deranjat seful Politiei Rutiere Vaslui de a fost inlocuit ? -FOTO

Distribuie:

Publicat:

 

Pe cine a deranjat Anton de la Rutiera! Comisarul a plecat din Politie

 

Şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, comisarul Sergiu Anton, a fost înlocuit din funcţie, după ce împotriva sa a început urmărirea penală. Comisarul ieşean de Poliţie Sergiu Anton fusese detaşat la Vaslui pe această funcţie, pe care a câştigat-o prin concurs anul trecut, după un imens scandal de corupţie la Poliția Rutieră Vaslui.

Procurorii DNA îl acuză pe Anton că făcea comerţ de maşini în mod ilegal, alături de fosta soţie. Ieşeanul care a ajuns şef al Serviciului Rutier Vaslui şi-a pierdut funcţia în numai câteva luni de zile, după ce procurorii DNA Iaşi l-au luat în colimator pentru că ar fi făcut comerţ cu autovehicule. Comisarul Sergiu Anton a plecat de la Iaşi la Vaslui în anul 2017, iar în 2018 a câştigat concursul pentru funcţia de şef al Serviciului Rutier Vaslui. Problema este că dosarul procurorilor DNA este unul mai vechi, iar el a fost scos de la naftalină în momentul în care Anton începuse să prindă rădăcini la Vaslui.

 

‘Domnul comisar Sergiu Anton a adus la cunoştinţa conducerii inspectoratului că împotriva sa a fost începută acţiunea penală, fiind pus la dispoziţia unităţii. El urmează să îndeplinească sarcinile care vor fi dispuse de şeful inspectoratului. Astfel, la conducerea SPR a fost împuternicită o altă persoană, comisarul-şef George Sava, care a activat până acum la conducerea Biroului Poliţiei Rutiere al municipiului Bârlad.

Mai multe informaţii despre acţiunea penală începută împotriva domnului Anton nu putem oferi’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă. Comisarul Sergiu Anton a câştigat prin concurs funcţia de şef al SPR Vaslui, în cursul anului trecut.

El este urmărit într-un dosar penal aflat în lucru la DNA Serviciul Teritorial Iaşi. Anton ar fi fost ascultat de către procurori timp de un an de zile, apoi au chemat la audieri persoane apropiate acestuia. Sergiu Anton este nepotul fostului judecător Dan Anton, o altă persoană despre care se spune că ar fi o victimă a DNA.

Polițistul Sergiu Anton era prea vizibil in functia de sef, organiza tot felul de actiuni si a refuzat sa raspunda apelurilor unor mahari locali. Probabil ca tocmai aceste lucruri i-au daunat carierei. Sergiu Anton a refuzat sa mai ramana in politie si sa fie pus la dispozitie, asa cum se intampla cu politistii anchetati in diverse dosare. El s-a suspendat pana cand se va stabili daca este vinovat sau nu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img