sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Perchezitii in VASLUI,Iasi si Suceava, la 32 de persoane suspectate de contrabanda cu tigari-FOTO

Distribuie:

Publicat:

Un numar de 45 de perchezitii au avut loc, vineri, in judetele Iasi, Vaslui si Suceava, fiind vizate 32 de persoane din doua grupari infractionale specializate in contrabanda cu tigari, care au creat un prejudiciu de peste 320.000 de lei.

Politistii de frontiera ieseni, impreuna cu procurorii DIICOT Iasi, au facut, vineri, 45 de perchezitii in judetele Iasi, Vaslui si Suceava, la 32 de persoane, cetateni romani si ucraineni, din doua grupari infractionale specializate in contrabanda cu tigari.

In urma perchezitiilor, au fost ridicate o instalatie artizanala de confectionat tigari, 34.580 de tigari de diferite marci, in valoare de 15.242 de lei, 555 de litri de alcool, 1,5 kilograme tutun, un pistol cu calibru de 6 mm marca CZ 75, 119 telefoane mobile, 86 de cartele SIM, opt laptopuri si 12 unitati de calculator.

“De asemenea au fost ridicate de la membrii gruparii si indisponibilizate, in vederea continuarii cercetarilor, 25.782 lei, 38.080 de euro, 110 grame de bijuterii din aur in valoare de 14.740 de lei si s-a procedat la imbolizarea a patru autoturisme in valoare totala de 65.450 de lei”, au precizat reprezentantii ITPF Iasi.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi, cele doua grupari “desfasurau activitati ilicite in sfera infractionalitatii de criminalitate organizata economico-financiara cu produse accizabile”.

Prejudiciul adus statului depaseste 320.000 de lei, sustin procurorii DIICOT Iasi.

Procurorii DIICOT au stabilit, in urma cercetarilor, ca Dumitru Radu Sacu, de 32 de ani, si Petru Puiu, de 40 de ani, ambii din Iasi, ar fi liderii celor doua grupari infractionale, una cu 18 membri si cealalta cu 14.

Gruparile lucrau pe trei nivele, aducand tigarile din Ucraina si Republica Moldova si distribuindu-le in cantitati mari catre persoanele interesate.

“Din probatoriul administrat rezulta ca in perioada august 2013 – mai 2014, membrii gruparii infractionale au introdus, preluat, achizitionat si recomercializat prin intermediul unor societati sau prin intermediul unor persoane cunoscute ca «pietari» (asa zisul trafic stradal) cantitatea de cel putin 26.775 de pachete cu tigari de provenienta Republica Moldova si Ucraina”, au precizat procurorii DIICOT, intr-un comunicat de presa.

Conform sursei citate, de asemenea, membrii gruparii vindeau pachetele cu tigari in cantitati mici, in mai multe zone, pentru a nu fi descoperiti de fortele de ordine.

Cinci dintre cei 32 de membri ai gruparilor au fost retinuti pentru 24 de ore, urmand sa fie prezentati Tribunalului Iasi cu propunerea de arestare preventiva.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img