marți, 23 aprilie, 2024

Peru: Mii de persoane protestează împotriva graţierii lui Fujimori

Distribuie:

Publicat:

Mii de peruani au participat joi la marşuri de protest în ţară împotriva graţierii fostului lider autoritar Alberto Fujimori de către preşedintele în exerciţiu, care este implicat într-un scandal de corupţie, şi au cerut noi alegeri generale, informează vineri Reuters.
    
Protestele au avut loc după ce în cursul săptămânii preşedintele Pedro Pablo Kuczysnki a avertizat faţă de o nouă ascensiune a mişcării autoritare a lui Fujimori, dar trei zile mai târziu l-a graţiat, după ce loialiştii lui Fujimori din Congres l-au salvat de la o procedură de destituire.
    
Condamnarea lui Fujimori în 2009 la 25 de ani de închisoare pentru corupţie şi abuzuri privind drepturile omului i-au adus Limei aplauze la nivel internaţional, pentru eforturile sale de combatere a impunităţii. În 2007, el fusese condamnat la şase ani de închisoare pentru abuz de putere. Experţi ai Naţiunilor Unite în drepturile omului au calificat acum graţierea drept o "palmă în faţă" pentru victimele sale şi un regres major pentru statul de drept.

     Fujimori, care a rămas joi într-un spital cu probleme cardiace, a guvernat Peru cu o mână de fier între 1990 şi 2000 după ce a fost adus la putere de un val populist în alegerile din 1990. În timp ce mulţi îl consideră un dictator corupt şi nemilos, alţii spun că Fujimori a scos Peru din criza economică şi a suprimat o rebeliune de stânga.
    
La Lima, marşul de joi a fost în mare parte paşnic, dar poliţia a tras gaze lacrimogene în protestatarii care au deviat de la traseul permis pentru a trece prin faţa casei lui Kuczynski din cartierul financiar al capitalei.
    
Patru persoane au fost arestate, potrivit Ministerului de Interne, care a refuzat să estimeze amploarea protestelor, declarând: "nu dorim să intrăm în această dezbatere".
    
Potrivit unuia dintre grupurile care au organizat protestele, 60.000 de persoane au luat parte la manifestaţiile de la Lima. Proteste au avut loc şi în alte oraşe din Peru precum şi în capitale străine.
    
Graţierea lui Fujimori a adâncit dezgustul pe care mulţi peruani îl simt faţă de politicieni, după scandalul de corupţie implicând constructorul brazilian Odebrecht şi doi foşti preşedinţi.
    
Kuczynski şi liderul opoziţie,i Keiko Fujimori, fiica lui Fujimori, sunt de asemenea sub investigaţie pentru legăturile lor cu Odebrecht. Ambii neagă orice acuzaţii şi au promis că vor coopera cu anchetatorii.

AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img