miercuri, 24 aprilie, 2024

Petre Roman si-a lansat volumul “Despre pasiune in vremuri de libertate” la TUIASI

Distribuie:

Publicat:

Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) gazduieste dezbaterea „Romania in fata provocarilor Europei si a celor globale. Viziune pentru depasirea erorilor tranzitiei post-revolutionare”, care il va avea ca moderator pe Petre Roman, fost prim ministru si presedinte al Senatului Romaniei. Evenimentul a avut loc joi, 22 februarie, de la ora 11.00, in Aula Universitatii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Corpul A, din Copou, si a continuat cu lansarea volumului „Despre pasiune in vremuri de libertate”, scris tot de catre Petre Roman.

„Mi-am dorit foarte mult sa discut despre acest volum care este unul de memorii, primul dintr-o serie de trei. I-am dat un titlu de care sunt bucuros, fiindca vorbeste de pasiunea in vremuri de libertate, care atunci era totala. Libertatea ca atunci nu mai poate fi gandita, inclusiv pentru cei care au vrut sa faca rau, pentru cei care era fie din partea vechiului regim ceausist, fie dintre cei care veneau cu ganduri de revansa. Am avut parte atunci de lucruri rele, care se termina rau. Inclusiv volumul meu se incheie cu perioada de mineriada, care a pus capat guvernului condus de mine si care a intors Romania cu ani buni in urma, ani pe care nu i-am recuperat nici pana acum”, a declarat Petre Roman.

Acesta a precizat ca si-ar dori ca la intalnirea de la Iasi sa dezbata unele lucruri despre politica, atat cea imediat de dupa anii ’90, cat si cea din prezent, iar apoi sa se angajeze intr-o discutie cu intrebari si raspunsuri alaturi de cei din sala despre momentele cheie prezentate in carte si in tema dezbaterii. „Cred ca nu am fi asistat, intre altele, avand in vedere legea privatizarii, la numeroasele operatiuni de jaf si lichidare, pe care le-am numit si le numesc asa si in carte. Au disparut cateva dintre marile intreprinderi care aveau toate motivele sa ramana si sa existe in continuare pe piata fiindca aveau viitor economic”, a specificat Petre Roman. Acesta a mai punctat ca a realizat cartea pe 70 de povestiri, asa cum a simtit el nevoia sa le prezinte, si volumul nu se doreste a fi nici analiza, nici istorie, ci o prezentare „a vietii, asa cum am trait-o eu, tinand cont si de perspectiva data de acesti ani care au trecut”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img