Fundația
Începi de la nimic și începi să clădești cărămidă cu căramidă, etaj cu etaj.Până la un punct, decurge totul conform planului, chiar reușesti să pui bazele unei baze solide, privite de la distanță.De aproape, poți observa cât e de fragilă.Însă, apare neprevăzutul, astfel încât schimbă toate coordonatele inițiale.Spațiul pe care ai început să construiești, capătă alte proporții, chiar sub ochii tăi.
Ai realizat studiul de fezabilitate pentru proiectul tău, însă nu ai luat în considerare și alți factori.Credeai că faci economii de timp și resurse, dar ai realizat că ai făcut rabat de la propriile standarde și valori.L-ai construit pe fundamentele, ideologiile altora.Dezechilibrul, dezbinarea părților componente se produce atunci când se suprapun percepții diferite și ești nevoit să te sustragi din locul în care simți că nu mai aparții.
Cadru
Patru pereți.Monocromatici.Pe unul, stau agățate tablouri portret ale vechiului TU.Te simți străin în propriul spațiu.Pe un alt perete, e ceasul ce măsoară trecerea timpilor, într-un ritm sacadat.Observi că acesta constrastează cu propria respirație. Te oprești să respiri, dar simți cum timpul îți respiră și aerul emis dintre cuvinte.Faci o pauză…ceasul “se oprește” pentru o milisecundă să bată a fix. Tu bați pasul pe loc cu ochii ațintiți pe tavan…privește cum totul devine o umbră a timpului.
Proiecția propriei lumi
Ești delimitat doar de propriile percepții și perspective. Obișnuiai să simulezi planul, dar se pare că timpul avea alte planuri cu tine.A schimbat unghiurile la 90 de grade, încât simți că “lumea ta” s-a întors “cu fundu-n sus”.Sau poate e doar o oglindire a ceea ce ai fost sau ai fi putut fi…
S-au purtat lupte interioare, ce-au slăbit rezistența și au mai smuls din pereți.Te-au lăsat în mijlocul furtunii, fără niciun mijloc de apărare.Uneori, simți nevoia să te aperi TU de tine.
Parchetul
El poartă greutatea pașilor, a mersului singuratic sau în doi, după caz.Uneori, până și mersul în doi devine nepereche.Duce cu sine încărcături emoționale.Mai absoarbe din acea durere apăsătoare și o interiorizează în straturile sale.(ale sufletului). De aici și expresia “calci pe suflet “.Răbufnește atunci când nivelul de suprasaturație este atins.E resimțită mai mult sau mai puțin, deoarece este înăbușită în material. Creează striații tranversale pe suflet și apar primele fisuri.Atunci când a fost “inundat” și murdărit de noroiul adus de alții.
Ferestrele.Deschid o fereastră, să mai eliberez din tensiunile acumulate peste timp.Fereastra e viziunea mea către lume.Ea îmi reflectă exteriorul.Doar că eu aleg ce-mi proiectez să văd.Nu apelez la paleta de culori, zugrăvesc cu ce am în suflet. Se mai întâmplă ca ferestrele să rămână deschise și să se furișeze vântul neîncrederii și te ia prin învăluire.
Racordări
Înainte de a pune lucrurile în funcțiune, mai sunt necesare câteva racordări esențiale. Atașamentul e un branșament ce unește conductoarele inimii, în timp ce irigă cu dragoste și căldură întreg căminul. Verific și dacă nu există scăpări de gaze, nu de alta dar nu doresc să pun “gaz pe foc” trăirilor. Alimentarea cu energie este asigurată, însă e nevoie să activez sistemul de siguranță, în cazul în care se produce vreun scurtcircuit neprevăzut, datorită tensiunile interioare. Dacă se produce evenimentul, se deconectează automat de la sursă.
Ușile
Uneori le lași deschise, nu din omisiune, ci pur și simplu dorești să vezi cine te urmează, cine trece pragul și cine rămâne dincolo de el.Diferența e doar un pas, însă acesta poate fi și unul în retragere.Abandonezi, fără ca măcar să bați la poarta sufletului.Ori dacă alegi să faci asta, suni și din slăbiciune sau poate teama de a fi respins, fugi înainte de a fi primit înăuntru.
Ești binevenit, atâta timp, cât te dezbraci de “hainele falsității” și îți dai masca jos.În casa mea, nu primesc actori grăbiți sau personaje cu roluri episodice. E suficient să fii real.
Alteori, le ții sub lacăt pentru a vedea care persoane reușescă să treacă dincolo.dincolo de aparență și ambalaj.E ca un fel de test.Nu există răspunsuri corecte sau greșite, ci doar șanse. Șansa de a fi acceptat sau de a fi ținut în “stand-by“.Mulți fac pași înapoi, chiar renunță, deoarece constată că nu dețin cheia. Dacă cu o singură cheie, ai deschis mai multe suflete, nu înseamnă că va funcționa de fiecare dată. E posibil, cu fiecare dezamăgire, să schimb butucul, în caz că te decizi să faci “stânga-mprejur” si să revii la sentimente mai bune.Ai avut șanse, le-ai epuizat…acum nu încerca să te acoperi.Am uitat să te întreb:”Să-ți împrumut o umbrelă?”
Acoperișul, uneori e mai permeabil, deoarece e afectat de ploi acide, cu stropi ai neîncrederii, ai eșecului.Încerc să nu mă las atinsă, dar câteva picături îmi ating sufletul. O izolație fonică, ar fi de preferat.M-ar mai feri de zgomotele peturbatoare, care m-au destabilizat și mi-au pus în contrabalans echilibrul interior.Însă, când vine vorba despre oameni, ar trebui să spargem barierele timpului și zidurile orgoliilor.
“Trebuie să ies din casă.Am două ieșiri: una pe ușă, alta pe fereastră.”
sursa: Fii Open Minded
