vineri, 29 martie, 2024

Piturca nu pleaca la arabi si face un anunt socant: “Nu ma simt dorit la nationala”

Distribuie:

Publicat:

Victor Piturca a refuzat oferta arabilor de la Al Ittihad si va continua sa conduca de pe banca tehnica nationala de fotbal a Romaniei • Selectionerul a spus ca nu se simte confortabil in functia pe care o ocupa, mai ales ca in presa au aparut zilele trecute amanunte din contractul sau cu FRF

Final de telenovela! Victor Piturca a refuzat oferta arabilor de la Al Ittihad si va continua sa conduca de pe banca tehnica nationala de fotbal a Romaniei. Totusi, la conferinta de presa in care si-a explicat decizia, Piturca a facut un anunt socant: acela ca nu se simte dorit suta la suta la nationala.

“Asa cum va spuneam dupa revenirea lotului, a existat o discutie despre o plecare a mea la Ittihad. Urma ca dupa meciul cu Grecia sa discutam despre o eventuala plecare. Marti am avut o intalnire cu ei, am discutat. A ramas ca oamenii din conducerea clubului sa analizeze pretentiile mele. Nu s-a intamplat lucrul asta, aseara (miercuri) am decis ca toata tranzactia sa se opreasca aici. M-am inteles cu presedintele FRF sa platesc 50% din acea clauza daca plec, aproximativ 750.000 de euro”, a anuntat selectionerul, care a tinut sa le multumeasca arabilor de la Al Ittihad pentru oferta pe care i-au facut-o: “Vreau sa multumesc clubului Al Ittihad, care m-a dorit foarte mult. Mai tarziu, chiar cand eram in masina sa vin la Federatie, mi s-a spus ca arabii sunt de acord sa plateasca clauza, dar anuntasem deja ca totul s-a incheiat. Nu mi-am dorit sa plec neaparat. In momentul in care exista o situatie de genul acesta, ai o oferta pe care nu poti sa o refuzi, esti obligat sa ii dai curs. Daca cei de la Al Ittihad ar fi acceptat conditiile mele, sigur as fi fost plecat. De ce? Pentru ca vine un anumit moment in care trebuie sa faci acest pas. Pana la urma, cei 700.000 i-as fi platit eu, nu clubul. Ei mi-ar fi dat banii pe contract, iar eu imi achitam singur clauza. Le-am spus celor de la Al Ittihad sa nu vina in saptamana premergatoare meciului cu Grecia, ci doar dupa jucarea lui, interesul lor era mai vechi”.

Victor Piturca a mai adaugat ca nu exista niciun impediment pentru care nu ar fi avut voie sa negocieze o eventuala oferta venita de la o grupare interesata de serviciile sale. “Nu scrie in contractul meu ca nu am voie sa negociez cu alt club. Scrie doar ca daca plec trebuie sa platesc. Contractul meu expira in 2016, eu stiam ca e doar pana in 2015, dupa finalul preliminariilor. M-a deranjat faptul ca au aparut in presa detalii din contractul meu ca selectioner. Nu e posibil sa existe asemenea scurgeri”, a acuzat Piturca.

Selectionerul a mai spus ca nu se simte confortabil in functia pe care o ocupa, mai ales ca in presa au aparut zilele trecute amanunte din contractul sau cu FRF. “Nu prea cred ca sunt dorit 100% la Federatia Romana de Fotbal. E normal sa ma deranjeze ca a aparut in presa contractul meu, oricine ar simti acelasi lucru. Intr-o asemenea institutie sa existe scurgeri de genul acesta nu este in regula. Poate sa apara o alta oferta si nu voi discuta decat dupa finalul celor doua meciuri cu Ungaria si Finlanda. Totul este posibil dupa cele doua meciuri. Jucatorii m-au sunat si m-au rugat sa raman, asa ca am ramas. Mi-au transmis un mesaj de stabilitate”, a spus antrenorul. Victor Piturca a tinut sa precizeze ca singurul oficial care i-a dat senzatia ca il sustine este presedintele FRF, Razvan Burleanu: “Eu am spus ca nu toata lumea din FRF ma doreste cu adevarat la echipa nationala. Dar aici nu ma refer la presedintele Razvan Burleanu. Cu el totul a fost in regula, am avut o discutie si am stabilit ca orice problema exista trebuie sa ma consulte, iar eu sa procedez la fel fata de dansul, fara sa se mai implice altcineva”.

Florin BRIAUR florinb•bzi.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img