miercuri, 24 aprilie, 2024

PNL cere DEMISIA Rovanei Plumb! Romania, in PERICOL sa piarda FONDURI EUROPENE

Distribuie:

Publicat:

Scandalul care s-a iscat dupa ce au aparut zvonuri potrivit carora Romania e in pericol sa piarda finantarea cu fonduri europene a ajuns si la urechile politicienilor de la Bruxelles.

Europarlamentarul PNL Daniel Buda, din Cluj Napoca, afirma ca fondurile europene acordate Romaniei sunt in pericol, motiv pentru care solicita demisia ministrului delegat pentru fonduri europene Rovana Plumb sau demiterea sa de catre premierul Sorin Grindeanu.

“Suspendarea misiunilor de audit privind acreditarea Autoritatilor de Management prin intermediul carora trebuie absorbite cele peste 30 de miliarde de euro fonduri structurale si de dezvoltare rurala acordate tarii noastre pentru perioada 2014-2020 este de natura sa prejudicieze grav si iremediabil interesele Romaniei pe termen mediu si lung. Imprejurarea ca sistemul informatic nu este functional nici la aceasta ora demonstreaza inca o data incapacitatea si ineficienta acestui minister care rateaza sansa unica de a folosi bani europeni pentru dezvoltarea Romaniei, cu consecinte incomensurabile asupra vietii de zi cu zi a milioanelor de cetateni romani care traiesc sau tranziteaza Romania. Indiferent de eforturile pe care le facem ca europarlamentari sau functionari in institutiile europene, toate acestea raman in zadar cata vreme, in Romania, ne lovim de un imobilism functional si institutional inexplicabil”, sustine europarlamentarul liberal intr-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

Europarlamentarul liberal sustine ca “incompetenta Romaniei in absorbtia fondurilor europene este publica la nivel european”, o problema lasata drept “mostenire” de Guvernul Ciolos. Interesant de mentionat ar fi faptul ca liberalul Daniel Buda nu a facut astfel de afirmatii in toata perioada guvernarii lui Dacian Ciolos.

“O prima masura ar fi demisia sau demiterea ministrului Rovana Plumb si accelerarea procesului de acreditare a autoritatilor de management, care sa permita absorbtia celor 30 de miliarde de euro in Romania pentru exercitiul financiar 2014-2020”, arata Daniel Buda.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img