News Flash:

PNL nu mai vrea Evaluari Nationale si Bacalaureat

3 August 2015
607 Vizualizari | 0 Comentarii
Deputatul PNL Radu Zlati propune sa fie desfiintate examenele nationale la sfarsit de ciclu scolar, adica evaluarile nationale si Bacalaureatul. Liberalul considera ca actualul sistem de invatamant nu evalueaza pertinent cunostintele, priceperile si deprinderile elevilor.

"Ca urmare a acestei masuri, absolventii de clasa a VIII-a vor intra in urmatorul ciclu scolar pe baza mediilor din clasele V-VIII si a altor criterii care vor fi stabilite de catre MEC si de catre institutiile scolare care organizeaza examene de admitere in invatamantul liceal sau profesional; iar absolventii de liceu vor urma cursurile invatamantului universitar pe baza criteriilor stabilite de catre Universitati, pe baza autonomiei universitare", este propunerea lui Radu Zlati.

"Examenele nationale la sfarsit de ciclul scolar ar urma sa fie reintroduse odata cu aprobarea noii Legi a Educatiei Nationale, dar nu mai devreme de anul scolar 2017-2018. In perioada imediat urmatoare, toate componentele sociale interesate in bunul mers al scolii romanesti si in special specialistii si practicienii in domeniul evaluarii didactice ar urma sa dezbata problema evaluarii in invatamantul preuniversitar romanesc in cadrul unor discutii publice, deschise reprezentantilor mediului academic, sindicatelor din invatamant, organizatiilor de parinti si elevi, pentru a se putea astfel decide care va fi forma pe care noua LEN o va prelua si propune Parlamentului. Nu stim unde suntem si deci nu vom sti nici incotro ne indreptam- sau daca facem pasii cei buni in sensul progresului invatamantului romanesc-, daca nu avem sau nu vom avea un sistem de evaluare adecvat. In acest sens, propunerea radicala pe care o lansez poate fi considerata un prim pas", declara Radu Zlati, potrivit unui comunicat de presa.


deputatul pnl
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1106 (s) | 25 queries | Mysql time :0.020218 (s)