vineri, 29 martie, 2024

PNL Vaslui: Jaful de la „Protectia Copilului „

Distribuie:

Publicat:

Cum jaful de la “Protectia Copilului”, evaluat oficial in luna mai a acestui an, de catre inspectorii Camerei de Conturi Vaslui, la suma de 2,5 milioane de lei, nu a produs macar rumoare la nivelul CJ Vaslui, domnul presedinte Dumitru Buzatu, din postura usor deductibila de complice, se pregateste pentru o noua lovitura. In locul lui Ionel Stefanica Armeanu, care intelegem ca trage spre pensionare, mai ales de cand s-a depistat risipa banilor publici, il pregateste la sefia DGASPC Vaslui pe nimeni altul decat Ioan Buruiana. Cine este domnul Buruiana?! Este chiar directorul general adjunct economic-administrativ al instituitiei, primul raspunzator pentru haosul si batjocura bugetului instituitiei, descoperite de Camera de Conturi Vaslui. Concluzia, asadar, e simpla: domnul Buzatu, presedintele CJ Vaslui, in loc sa il traga la raspundere pe domnul Buruiana pentru tonele de benzina si motorina, consumate fara justificare, pentru cazarile de lux, decontate din banii bietilor copii orfani, pentru contractele fragmentate in contra legii si date preferential unei firme-prietene, dar si alte asemenea faradelegi, domnul Buzatu ce face?! Pur si simplu, il avanseaza! O strategie cat se poate de previzibila, spun cunoscatorii domnului Buzatu, care, efectiv, nu isi doreste altceva, decat sa mentina functional mecanismul de scurgere a banilor publici de la “Protectia Copilului”. Si cine, in afara de domnul Buruiana, ar fi mai priceput si mai cunoscator, pentru modul in care poti sa jefuiesti o instituitie de 2,5 milioane de lei (Raportul 13/25.05.2017 al Camerei de Conturi Vaslui), dar sa nu patesti absolut nimic, ba, mai mult, sa fii si avansat pentru aceasta incredibila “performanta” profesionala!?

Domnul Buruiana, asadar, este inlocuitorul perfect al domnului Armeanu. Sa nu uitam ca salariul de care se bucura in prezent domnul Buruiana este cel mai mare din institutie, nu mai putin de 10.200 lei brut. Angajatii simpli si cu leafa mai mica de 2000 de lei, multi dintre ei, care faceau proteste in strada pana acum cateva zile, ca nu si-au luat salariile de doua luni, trebuie sa stie asta. Domnul Buruiana are peste 10.000 de lei leafa, iar acum, “de bine” ce a vegheat si subscris prin propria-i semnatura, la jaful din bugetul pe 2016 al institutiei, va mai fi si avansat in functia de sef suprem al DGASPC Vaslui. Intrebarea legitima este: oare intre toti angajatii din Directie, intre toti specialistii care muncesc onest, ocrotind categoriile vulnerabile din judet, nu se gaseau oare niste oameni seriosi, competenti si buni profesionisti, care sa inlocuiasca definitiv echipa de necinstiti din fruntea DGASPC Vaslui?! Raspunsul trist este ca s-ar fi gasit, dar aceia n-ar fi stiut niciodata cum sa fure 2,5 milioane de lei, fara sa pateasca nimic! Asa ca domnul Buzatu l-a ales pe domnul Buruiana, care stie bine mestesugul jongleriilor cu bani publici.    

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img