miercuri, 24 aprilie, 2024

Poli Iași a transferat un fost internațional de tineret portughez

Distribuie:

Publicat:

Mijlocaşul central João Teixeira, în vârstă de 22 de ani, este ultimul jucător transferat de gruparea Politehnica Iaşi.

Potrivit site-ului clubului din Iaşi, Teixeira s-a născut în Franţa, având dublă cetăţenie, franceză şi portugheză. El a evoluat în Franţa pentru echipa secundă a FC Metz, apoi la US Sarre-Union şi la Sarreguemines înainte de a merge în Portugalia, la Fatima. În august 2018 s-a transferat în Republica Moldova, la Zimbru Chişinău, formaţie pentru care a marcat trei goluri în 12 apariţii.

De asemenea, el are trei prezenţe în reprezentativa U19 a Portugaliei.

Teixeira a ajuns deja sub comanda lui Flavius Stoican. După efectuarea vizitei medicale, care va avea loc marţi, mijlocaşul va semna un contract valabil până la finalul sezonului, cu drept de prelungire pe încă unul.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img