News Flash:

Politistii de frontiera gazde pentru elevi „Scoala altfel „-FOTO

14 Aprilie 2014
1018 Vizualizari | 0 Comentarii
In cadrul proiectului „Scoala altfel-Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”, ce s-a desfasurat, la nivel national, in perioada 7 - 11 aprilie 2014,

 Vineri 11 aprilie 2014, intre orele 11.00 – 12.00, la sediile STPF Vaslui respectiv S.P.F. Falciu, au avut loc astfel de activitati, la care au participat 21 de elevi de clasa a XII – a de la Colegiul Agricol „Dimitrie CantemirHusi si 22 de elevi din cadrul Liceului Tehnologic „Dimitrie Cantemir” din localitatea Falciu.

In cadrul activitatilor desfasurate au fost prezentate aspecte care tin de profesia de politist de frontiera, pe categorii de personal, ofiteri, respectiv agenti, atributiile generale ale institutiei Politiei de Frontiera, aspecte de interes general privind modul de asigurare a supravegherii frontierei de stat la frontiera cu R. Moldova, legislatia nationala si comunitara specifica. Totodata a fost prezentata tehnica folosita in supravegherea frontierei si echipamentele din dotarea elementelor politiei de frontiera.

Tot in cadrul acestui program, cu implicarea inspectorului principal de politie Ursan Cornel, adjunct al sefului Sectorului Politie de Frontiera Husi campion la sah, si cu sprijinul financiar al unor persoane din municipiul Husi, al Clubului de Sah Realitatea Husi si Casa de Cultura Husi au fost organizate 4 patru Turnee de sah destinate elevilor claseleor 0 – VIII, in urmatoarele institutii de invatamant: Scoala gimnaziala Duda, Scoala gimnaziala nr. III Anastasie Panu – Husi, Scoala gimnaziala nr. I Epureni si Scoala gimnaziala nr. I - Husi.

La acest proiect au participat peste 450 elevi, fiind premiati primii 6 pe categorii: baieti, respectiv fete, clasele 0 – IV si V - VIII cu premii in cupe, medalii, diplome si sume de bani. Activitatea a avut un impact deosebit in randul elevilor, acestia exprimandu–si dorinta ca astfel de activitati sa continue, mai ales ca sahul a fost introdus ca materie optionala de studiu pentru anul 2014- 2015.

Galerie Foto

IMG1
scoala altfel stpf vaslui husi r moldova ursan cornel
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1000 (s) | 36 queries | Mysql time :0.017353 (s)

loading...