News Flash:

Politistii suceveni se revolta: "Nu mai lucram in afara programului. Nu suntem obligati"

22 Ianuarie 2018
445 Vizualizari | 0 Comentarii
politia caz

Politia suceveana se afla intr-o situatie fara precedent, dupa ce mai multi angajati, inclusiv de la departamente operative importante au transmis ca refuza sa mai lucreze in afara orelor de program.

Sefii Inspectoratului Judetean de Politie Suceava au aflat ca un intreg birou judiciar - adica politistii care se ocupa de cazurile grave, violente - NU va mai lucra dupa program, dupa ce, la inceputul acestui an, politistilor suceveni li s-a taiat sporul de 40% pentru asigurarea permanentei, relateaza monitorulsv.ro.

Politistii au anuntat, oficial, ca vor fi disponibili doar pentru programul de lucru zilnic, iar in rest nu vor mai raspunde la telefon sefilor care ii solicita. 

”In afara programului normal de lucru, nu suntem obligati sa purtam sau sa folosim telefoane mobile”, au transmis printr-o adresa oficiala politistii din Campulung Moldovenesc. 

In data de 12 ianuarie, toti politistii de la Biroul de Investigatii Criminale Campulung Moldovenesc au semnat urmatorul raport:

”Avand in vedere ca pentru interventia de la domiciliu, prevazuta de Legea nr. 115/2017, pentru aprobarea OUG 9/2017 (spor 40%), incepand de la 1 ianuarie 2018 nu se mai acorda drepturi banesti (...) va aducem la cunostinta faptul ca, incepand cu data de 15 ianuarie 2018, vom dispune dupa programul normal de lucru, de timpul nostru liber, in functie de nevoile personale, familiale si sociale.

De asemenea, aratam faptul ca, in afara programului normal de lucru, nu suntem obligati sa purtam sau sa folosim telefoane mobile”. 

Politistii mai arata in hartia oficiala ca in cazurile exceptionale, asa cum sunt definite acestea de un ordin al Ministerului Afacerilor Interne, anuntarea trebuie efectuata din timp util, in scris, la adresele de domiciliu.

Aceasta precizare a politistilor vine probabil pentru a evita sa fie cercetati disciplinar pentru prevederi legate de Statutul Politienesc si obligativitatea asigurarii permanentei serviciului politienesc.

sursa: monitorulsv.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0799 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018168 (s)