News Flash:

Ponta: Am semnat plangerea penala impotriva lui Basescu, se depune azi

15 Aprilie 2014
734 Vizualizari | 0 Comentarii
Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, marti, ca plangerea penala impotriva presedintelui Basescu a fost redactata de avocatul ei, iar premierul Victor Ponta a anuntat ca a semnat documentul, care va fi sustinut si de alti parlamentari, actul urmand sa fie depus in cursul zilei la Parchet.

 Firea a anuntat ca plangerea penala impotriva sefului statului a fost redactata de catre avocatul ei si a subliniat ca se simte amenintata de catre Traian Basescu. De asemenea, premierul Victor Ponta a declarat ca a semnat documentul. El a spus ca actul va fi depus, in cursul zilei, la Parchet.

 Potrivit acestuia, gestul este determinat de amenintarile pe care seful statului le-a adus unui senator al Romaniei.

Cei doi au facut declaratiile dupa reuniunea grupurilor PSD.

 Senatoarea PSD Gabriela Firea a reactionat, luni, la afirmatiile presedintelui Traian Basescu la adresa ei, afirmand ca asteapta cu interes reactiile institutiilor si ale ambasadelor statelor democratice fata de acest "act flagrant de intimidare a unui senator".

Firea precizeaza, intr-o postare pe Facebook, ca presedintele Traian Basescu i-a transmis, duminica seara, intr-o emisiune televizata, "un mesaj fara niciun echivoc" legat de activitatea ei in Comisia Calarasi.

"Astept cu interes reactiile institutiilor statului si ale ambasadelor statelor democratice fata de acest act flagrant de intimidare a unui senator al Romaniei!", afirma Gabriela Firea, luni, pe Facebook.

Presedintele Traian Basescu a declarat ca atat el, cat si fiica sa Ioana Basescu stau la dispozitia Parchetului privind terenul din comuna Nana si ca senatorul PSD Gabriela Firea "mai bine ar sta in banca ei si s-ar ocupa ce se intampla pe mosia sotului".

Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, presedintele a spus ca si acum poate spune ca aceasta este "o buna jurnalista, dar este catastrofala ca jurist". "Mai bine ar sta in banca ei si s-ar ocupa ce se intampla pe mosia sotului ei, unde e primar. Ca s-ar putea sa nu il mai gaseasca intr-o zi acasa, daca nu e atenta. Inteleg ca in parohia lui se intampla destule lucruri rele", a spus Basescu.

 Senatul si-a suspendat sedinta pentru ca senatorii PSD sa semneze plangerea impotriva lui Basescu

Plenul Senatului a fost suspendat marti, dupa ce senatorii PSD au parasit sala de plen pentru a participa la o reuniune cu premierul Victor Ponta in care se va semna plangerea penala impotriva presedintelui Traian Basescu, intalnire care are loc la sala de grup de la Camera Deputatilor.

Sedinta Senatului a inceput, marti, cu o pauza de consultari de 10 minute ceruta de liderul senatorilor PNL, Puiu Hasotti, nemultumit de faptul ca seful grupului PSD din Senat, Ilie Sarbu, a cerut ca sedinta sa se suspende pentru o ora pentru ca social-democratii trebuie sa participe la o alta activitate la Camera Deputatilor.

La inceputul sedintei, Sarbu a solicitat ca sedinta Senatului sa fie suspendata pentru o ora. Intre 11.30 si 12.30, cand se da votul final pentru proiectele organice. El a mentionat ca senatorii PSD au in acest timp o alta activitate la Camera Deputatilor si ca in aceste conditii sedinta in plen nu se poate desfasura in cvorum.

Propunerea lui Sarbu a fost aprobata de plen cu 63 de voturi "pentru", 21 de voturi "impotriva" si trei abtineri.

Decizia a fost criticata de liderul senatorilor PNL Puiu Hasotti, care a solicitat o pauza de consultari de 10 minute. El si-a exprimat "surprinderea si stupefactia" in legatura cu aceasta decizie, in conditiile in care senatorii au decis sa lucreze in plen si miercuri pentru a evita adoptarea tacita a mai multor proiecte.

"In ce fel PSD isi sustine propriul guvern? Stabilindu-si toto felul de intalniri?", a comentat acesta. Pe ordinea de zi de marti a Senatului sunt un numar de 65 de proiecte de lege si initiative. Dupa pauza de consultari, Puiu Hasotti a anuntat ca discutiile cu ceilalti lideri de grup au fost "fructuoase" si ca sedinta acestei Camere se va desfasura asa cum a fost votat.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0847 (s) | 25 queries | Mysql time :0.013324 (s)

loading...