News Flash:

Porumboiu mai vinde o firma afaceristului din Republica Moldova

17 Iulie 2016
1471 Vizualizari | 1 Comentarii
Cea mai mare companie din businessul agricol din Republica Moldova şi-a completat portofoliul cu Agrocomplex SA Bârlad. Firma a fost deţinută până nu demult de Adrian Porumboiu, care a vândut şi grupul Racova

Afaceristul Adrian Porumboiu a renunţat, rând pe rând, la firmele sale din agricultură şi le-a vândut companiei Trans Oil, un concern de peste Prut. Potrivit economica.net, firma Agrocomplex este deţinută acum de către compania elveţiană Delta Commodity and Financial Services (DCFS) SA, SIF II Moldova, Constantin Duluţe – cel care exploatează Insula Mare a Brăilei şi avocatul Sorin Manuel Dimitriu.

DCFS figurează şi în acţionariatul companiei Racova SA care este, la rândul său, în acţionariatul Comcereal SA Vaslui, compania prin care sunt axploatate în jur de 27.400 de hectare în judeţul Vaslui. DCFS este parte a grupului agroindustrial Trans-Oil, cel mai mare comerciant de cereale şi producător de ulei de floarea-soarelui din Republica Moldova. Grupul este controlat de magnatul Vaja Jhashi şi este activ pe piaţa din România din 2014, când a început să producă pe liniile fabricii de uleiuri Ulerom deţinute de Adrian Porumboiu. „Este vorba despre o separare a business-ului. Tranzacţia a început în urmă cu un an”, a declarat pentru economica.net Adrian Porumboiu.

Trans-Oil Group a fost fondat de omul de afaceri american James E. Kelley în 1997. Prima investiţie realizată în Republica Moldova a vizat achiziţionarea elevatorului din Căușeni, iar ulterior, în 2003, conducerea a fost preluată de Vaja Jhashi care controlează tot grupul. El trăieşte în Republica Moldova, acolo unde este văzut ca un om discret, cu puţine apariţii publice, dar de numele căruia se leagă mai multe tranzacţii importante atât în agricultură, cât şi pe piaţa financiară.

Un apropiat al politicianului Vlad Plahotniuc, el deţine pachetul majoritar de acţiuni la Victoriabank şi a intrat şi pe piaţa din România recent, anunţând că pentru anul acesta vrea să investească aici 200 de milioane de euro. A preluat prima dată fabrica de ulei Ultex, apoi a închiriat Ulerom şi din 2015 a început să lucreze terenurile deţinute de Adrian Porumboiu în judeţul Vaslui, prin firmele din Grupul Racova.


adrian porumboiu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

MIRIAM  | #4541
Le pica bine sa faca afaceri doar pe profit.Terenul apartine cetatenilor care platesc impozitul iar ei culeg roadele:subventia de la APIA, produsele si proprietarilor de terenuri le da; USA IN NAS! Asta-i ROMANIA, pe nimeni nu "incurca" acesti golani
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0818 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017944 (s)