vineri, 29 martie, 2024

Preşedintele Curţii de Conturi, în vizită oficială în Republica Moldova

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc, va efectua, în perioada 26 – 27 aprilie, o vizită oficială în Republica Moldova, la invitaţia omologului său din Republica Moldova, Untila Veaceslav.

Conform unui comunicat remis AGERPRES, temele de discuţie abordate în cadrul acestei întâlniri vor avea în vedere aspecte legate de organizarea şi funcţionarea celor două instituţii, planul de dezvoltare strategică, precum şi planificarea multianuală/anuală. Discuţiile vor viza, de asemenea, atât modul de planificare a misiunii de audit, cât şi managementul acesteia cu aplicarea programelor de automatizare a proceselor de planificare.

"Întrevederea celor doi preşedinţi are loc în urma vizitei de lucru a delegaţiei Curţii de Conturi a Republicii Moldova la Curtea de Conturi a României, ocazie cu care cele două instituţii şi-au exprimat toată deschiderea pentru consolidarea managementului şi buna gestionare a mijloacelor financiare şi a celor mai bune practici în domeniile de audit al resurselor publice şi al fondurilor UE", se menţionează în comunicat.

Din delegaţia oficială, alături de preşedintele Curţii de Conturi a României, mai fac parte cei doi vicepreşedinţi ai Autorităţii de Audit, Ilie Sârbu şi Florin Tunaru, precum şi doi consilieri de conturi, Miron Nica şi Dezsi Attila. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img