vineri, 19 aprilie, 2024

Prefectul le cere primarilor sa isi faca datoria, circulatia pe multe drumuri se desfasoara greoi!

Distribuie:

Publicat:

Pe multe drumuri din judet este aproape imposibil de circulat. In comuna Rosiesti, spre exemplu, autoritatile nu au facut nimic, iar oamenii au ramas izolati din cauza zapezii. Prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica, le-a cerut primarilor să se mobilizeze şi să intervină imediat pentru evitarea unor situaţii de urgenţă pe durata codurilor de vreme rea şi pentru limitarea efectelor date de condiţiile meteorologice nefavorabile din această perioadă.

‘Am stabilit măsurile necesare în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi acţionăm acolo unde este nevoie. Am solicitat tuturor membrilor comitetului să acţioneze în sprijinul populaţiei pe durata codurilor de ger şi de ninsoare şi viscol. Le cer primarilor din judeţ să se mobilizeze şi să vină în sprijinul autorităţilor judeţene cu resursele de care dispun. Sunt primari care acţionează exemplar de fiecare dată când vremea rea ne creează probleme, dar sunt şi unii care nu se ocupă suficient’, a declarat prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica.

Potrivit acestuia, pe drumurile din judeţ se circulă în condiţii de iarnă, nefiind înregistrate drumuri naţionale sau judeţene blocate. În cursul nopţii de duminică spre luni, au fost probleme pe DJ 244 A, pe raza comunei Roşieşti, dar în zonă s-a intervenit cu utilaje de deszăpezire.

Judeţul Vaslui se află sub atenţionare de cod galben de ninsori însemnate cantitativ, cu viscol şi intensificări ale vântului, valabilă până pe 27 februarie, ora 20,00 şi sub avertizare de cod portocaliu de ger, valabilă până pe data de 1 martie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img