News Flash:

Presedintele CCR se va lasa de fumat.Vezi motivul

27 Ianuarie 2016
690 Vizualizari | 0 Comentarii
Miercuri este ziua decisivă pentru legea care interzice fumatul în spaţiile publice închise. Curtea Constituțională a României ia în discuție sesizearea formulată de senatori din mai multe grupuri parlamentare.

Doi dintre cei nouă judecători constituţionali sunt fumători: Mona Pivniceru şi Augustin Zegrean. La sosirea la sediul instituţiei, preşedintele CCR a lăsat să se înţeleagă că legea ar fi constituţională, anunţând că se lasă de fumat în spaţiile publice CÂND legea intră în vigoare, nu DACĂ se va întâmpla acest lucru.

Zegrean contrazice şi temerile că legea ar putea duce la interzicerea fumatului în apartamente şi prezicează că fumatul nu este un drept prevăzut de Constituţie.

În opinia parlamentarilor care au depus contestația, legea în forma în care a fost adoptată separă fumătorii în două categorii: cei care pot fuma în aeroporturi sau cei care sunt în închisori de maximă siguranță și ceilalți fumători care nu au voie. Senatorii afirmă că demersul la CCR nu este împotriva unei legi antifumat, dar trebuie ca un astfel de act normativ să respecte prevederile constituționale.

"Este corect să avem o lege antifumat care să respecte normativele, directivele europene, este corect să protejăm nefumătorii, să nu se fumeze în preajma copiilor. Sunt de acord cu toate aceste lucruri, dar nu sunt de acord să trecem de dragul de a trece o lege nefiind constituțională", a susținut senatorul.

Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului a fost adoptat pe 15 decembrie de plenul Camerei Deputaților, Cameră decizională în acest caz. Dacă CCR respinge sesizarea, legea merge la promulgare, la Cotroceni. Dacă se admite sesizarea, legea se întoarce în Parlament, pentru reformulare în acord cu Constituţia.

sursa:stiripesurse.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0791 (s) | 36 queries | Mysql time :0.023513 (s)

loading...