News Flash:

Presedintele CJ VASLUI pe lista baronilor cu probleme a lui Victor Ponta

8 Decembrie 2014
1811 Vizualizari | 0 Comentarii
La trei saptamani de la pierderea alegerilor, premierul Victor Ponta incearca sa schimbe imaginea partidului, anuntand „toleranta zero” fata de pesedistii cu probleme cu legea. In acest sens, l-a exclus din partid pe seful CJ Buzau, Cristinel Bigiu, arestat duminica dupa ce a fost prins in flagrant luand mita. Daca de Bigiu, care abia venise in PSD odata cu ordonanta traseistilor, s-a debarasat rapid, Victor Ponta are in partid alti 13 presedinti de Consilii Judetene, cercetati pentru fapte de coruptie, unii dintre ei care au trecut prin arest preventiv, sunt in arest la domiciliu sau sub control judiciar sau sunt condamnati in prima instanta. Fata de acestia, pana acum nu s-a luat nicio masura si nici ei nu se asteapta la asta. „Pai nu merge asa, retroactiv”, este explicatia sefului CJ Prahova Mircea Cosma, aflat sub control judiciar intr-un dosar in care e acuzat de luare de mita si abuz in serviciu. Gandul va prezinta, mai jos, harta sefilor de Consilii Judetene care au probleme cu legea, peste jumatate dintre ei fiind in aceasta situatie.scrie gandul.info

Cine sunt baronii PSD cu probleme:


1. Primul pe lista este pesedistul Constantin Nicolescu, ales sef de CJ Arges in 2012, dar care si-a pierdut functia la inceputul anului 2014, el fiind acuzat definitiv de conflict de interese, dupa ce a semnat 14 contracte incheiate intre CJ Arges si mai multe firme la care era actionar majoritar. In plus, Nicolescu a fost condamnat, in iulie 2014, la 9 ani si sase luni de inchisoare, in dosarul in care este acuzat de fraudare de fonduri europene pentru reconstructia a doua poduri, prejudiciul fiind de 1,2 milioane de euro. In locul lui la sefia CJ Arges s-a instalat pesedistul Grigore Florin Tecau.

2. Pesedistul Gheorghe Bunea Stancu fost trimis in judecata in 2012, dupa ce procurorii DNA l-au acuzat ca a finantat in mod ilegal campania lui Mircea Geoana, de la alegerile prezidentiale din 2009. Mai mult, presedintele CJ Braila a fost gasit vinovat, in noiembrie 2014, dupa ce Inalta Curte a decis ca a fost in conflict de interese, semnand contracte de asociere cu doua cluburi sportive controlate de firme unde el este actionar majoritar.

3. Cristinel Bigiu, presedinte al CJ Buzau, este unul dintre cei care au trecut la PSD dinspre PNL cu ocazia ordonantei traseistilor. Decizia sa nu a fost una cu noroc, astfel incat Bigiu a fost prins in flagrant in timp ce lua mita, el fiind arestat duminica noaptea. Cristinel Bigiu este acuzat ca ar fi cerut si primit sume de bani pentru a atribui contracte pe bani publici unor firme.

4. Nicusor Constantinescu este trimis in judecata in trei dosare penale diferite. Primul, pentru ca nu a asigurat finantarea Centrului Militar Zonal Constanta, al doilea, ca nu s-ar fi supus controlului Curtii de Conturi, iar in cel de-al treilea, pentru ca a atribuit ilegal mai multe terenuri. Presedintele suspendat al CJ Constanta se afla sub control judiciar, acesta sustinand ca este o victima si ca se simte ca intr-un sicriu.

5. Din martie 2013, seful CJ Dambovita, pesedistul Adrian Tutuianu este cercetat de DNA pentru trafic de influenta in legatura cu campania electorala pentru alegerile locale din 2012.

6. Pesedistul Ion Prioteasa, presedintele CJ Dolj, este urmarit penal pentru luare de mita si abuz in serviciu, procurorii DNA sustinand ca ar fi un prejudiciu de doua milioane de euro. Potrivit DNA, este vorba despre un dosar in care sunt vizati opt functionari ai institutiei, care ar fi intervenit in procedurile de atribuire a contractelor ce aveau ca beneficiari institutia publica, directionandu-le catre firmele agreate, percepand in schimb un "comision" din valoarea contractelor".

7. Seful de CJ Ialomita, pesedistul Vasile Ciuperca, este acuzat de procurorii DNA ca ar fi concesionat unei firme, in mod fraudulos, un teren agricol de 495 de hectare, fiind vorba despre un prejuduciu de sapte milioane de lei.

8. Liderul PSD Paul Stanescu, presedinte al CJ Olt, este cercetat de procurorii DNA pentru presupuse fraude la referendumul  pentru demiterea presedintelui din 2012.

9. Presedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, este urmarit penal sub acuzatiile de luare de mita si abuz in serviciu, iar fiul sau, deputatul Vlad Cosma, este pus sub urmarire penala pentru trafic de influenta. Cei doi sunt acuzati de DNA ca ar fi cerut si primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentantii unor societati comerciale in schimbul contractelor date.
In februarie, instanta suprema a decis ca presedintele Mircea Cosma sa fie cercetat in libertate, sub control judiciar. In  cazul lui Vlad Cosma, Camera Deputatilor a respins, prin vot secret, ridicarea imunitatii acestuia.

10. Tot certat cu ANI este si presedintele CJ Sibiu, pesedistul Ioan Cindrea. Acesta este acuzat de conflict de interese pentru perioada in care a fost deputat pentru ca si-a angajat sotia la birouol sau parlamentar.

11. La Timis, seful de CJ Titu Bojin este urmarit penal intr-un dosar privind concesionarea unor balti de pescuit, catre o societate la care au fost actionari sotia sa si unul dintre fiii sai.

12. Seful baronilor din Romania, pesedistul Marian Oprisan, are unul dintre cele mai lungi procese. In iunie 2006, el a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru abuz in serviciu, utilizarea creditelor in alte scopuri, fals si uz de fals. Procurorii au sustinut ca o comisie de licitatie de la Consiliul Judetean, numita de Marian Oprisan, ar fi incredintat lucrari de pietruire a unor drumuri comunale, in valoare de 1,9 milioane de dolari, virati de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) unor firme neeligibile.Alte acuzatii se refereau la achizitia corpului de cladiri de la "Caprioara" si la sumele cheltuite pentru intretinerea unitatilor de protocol Vila "Rucar" si "Hanul dintre Vii", situate in localitatile Soveja, respectiv Cimpineanca, imobile pentru intretinerea carora Consiliul Judetean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei.De atunci insa, dosarul sau nu a fost solutionat, judecatoria Cluj Napoca anuntand cel de-al 34-lea termen.

13. Liderul PSD de la sefia CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, este cercetat de Agentia Nationala de Integritate pentru incompatibilitate.

14. Presedintele suspendat al CJ Mehedinti, Adrian Duicu, este acuzat de coruptie si se afla in arest la domiciliu. Procurorii DNA au inceput urmarirea penala in cazul lui pentru trafic de influenta, cumparare de influenta, instigare la dare de mita, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii nedestinate publicitatii, in scopul obtinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz in serviciu si doua infractiuni de folosire a influentei si autoritatii, de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid politic, in scopul obtinerii pentru altul de foloase necuvenite. Potrivit procurorilor, Duicu, ar fi afirmat, intr-o discutie cu seful IPJ Mehedinti, Stefan Ponea, ca are influenta asupra unor membri ai Guvernului, unor functionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne si a seful Inspectoratului General al Politiei Romane, pe de o parte, precum si asupra unor consilieri locali din CL Orsova, pe de alta parte. De altfel, in stenogramele procurorilor apare si numele premierului Victor Ponta.

Sursa:Gandul.info
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0713 (s) | 25 queries | Mysql time :0.012721 (s)

loading...