miercuri, 24 aprilie, 2024

Presedintele iranian Hassan Rohani este transant in relatia cu SUA: ii acuza pe americani ca poarta un razboi economic cu tara sa

Distribuie:

Publicat:

Situaţia actuală nu se pretează la negocieri cu Statele Unite, a apreciat marţi preşedintele iranian Hassan Rohani, acuzând Washingtonul că poartă un ”război economic” împotriva Iranului, în urma retragerii americane din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian şi reimpunerii sancţiunilor americane Teheranului, relatează Reuters, informează News.ro.

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat luni dispus să discute cu reprezentanţi iranieni ”atunci când vor fi pregătiţi”, subliniind că nicio discuţie nu a avut loc până în prezent.

”Astrăzi, situaţia nu se pretează la discuţii, iar singura noastră opţiune este, aşadar, rezistenţa”, a declarat Hassan Rohani, citat de agenţia oficială iraniană de presă Irna.

Preşedintele iranian a comparat situaţia actuală a Iranului cu cea din anii '80, când ţara era angajată în Războiul din Irak.

El a subliniat că Guvernul, în faţa actualului război economic, este necesar să fie dotat cu puteri speciale – pentru a putea face faţă dificultăţilor în sectoarele bancar şi petrolier.

Autorităţile judiciare au anunţat marţi că zece oameni de afaceri au fost condamnaţi la pedepse de până la 20 de ani de închisoare, după ce au fost găsiţi vinovaţi de ”sabotaj economic”, potrivit agenţiei iraniene de presă Fars.

Trei oameni de afaceri au fost executaţi, anul trecut, după ce au fost găsiţi vinovaţi de ”crime economice”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img