joi, 25 aprilie, 2024

Presedintele parlamentului ungar si-a pus homosexualii in cap: I-a comparat cu pedofilii pe cei care vor sa adopte copii

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele parlamentului ungar, Laszlo Kover, i-a comparat cu pedofilii pe acei homosexuali care doresc să adopte copii, declaraţii calificate de organizaţiile pentru apărarea drepturilor persoanelor LGBT drept incitare la ură, relatează portalul index citat joi de agenţia EFE.

''Din punct de vedere moral nu există nicio diferenţă între comportamentul unui pedofil şi cei care cer asta (căsătoria între homosexuali şi posibilitatea ca perechile homosexuale să adopte copii)'', a spus Kover la un eveniment electoral desfăşurat la Budapesta. ''Copilul este în ambele cazuri un obiect, un articol pentru plăcere, un obiect de realizare personală'', a adăugat preşedintele parlamentului ungar, care este de asemenea unul dintre fondatorii partidului conservator Fidesz condus de premierul Viktor Orban, informează agerpres.ro.

Laszlo Kover a continuat afirmând că un ''homosexual normal ştie cum este orânduită lumea'' şi că el nu poate avea pretenţii să adopte copii, pentru că el nu este ''la fel'' ca un heterosexual.

Aceste afirmaţii au stârnit critici din partea asociaţiilor de apărare a drepturilor persoanelor LGBT şi din partea unor figuri publice, precum politologul Zoltan Lakner, cunoscut ca fiind homosexual. ''Kover a ofensat în mod brutal toate perechile care vor să adopte'' copii, a susţinut Lakner într-o postare pe Facebook, el considerând de asemenea că ''declaraţiile (preşedintelui parlamentului) indică clar cine trebuie ferit de atacul politic şi pe cine trebuie să urâm''.

''Dacă cineva crede că adoptarea unui copil deja născut, căruia să i se ofere dragostea şi o familie este acelaşi lucru cu a-l abuza sexual, acea persoană cu siguranţă nu este avizată în chestiunile morale'', mai scrie Zoltan Lakner în postarea sa.

Căsătoria între homosexuali nu este permisă în Ungaria, astfel că este foarte dificilă adoptarea unor copii de către perechile formate din persoane de acelaşi sex, care de obicei încearcă să facă adopţii în mod individual.

Constituţia Ungariei adoptată în anul 2011 precizează definiţia căsătoriei ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img