Chiar dacă prețul la petrol pe piața globală a scăzut dramatic, cel al gazului rusesc ar putea să nu fie afectat foarte mult, notează sputnik.md.
Evenimentele de pe piața petrolului și problema coronavirusului au lăsat cumva în umbră discuțiile privind problema gazelor. Dar, evident, o scădere a prețurilor petrolului va influența și piața gazelor naturale. Iată ce este interesant să subliniem aici:
În primul rând, trebuie să reamintim că pentru unele piețe prețurile gazelor (în principal pentru gazul natural lichefiat (GNL) în Asia), conform contractelor de durată, depind în mare măsură de prețul petrolului. În ultimele luni, când gazul se ieftinise deja din cauza unui excedent pe piață, iar petrolul rămânea scump din cauza acordurilor OPEC+, a existat un decalaj imens între cele două tipuri de prețuri.
Prețurile de la burse pentru gaz și GNL au fost (și sunt) la nivelul a trei dolari pentru un milion BTU (unități termice britanice; corespunzând cu aproximativ 105 dolari pentru o mie de metri cubi), iar prețul GNL în cadrul contractelor legate de petrol a fost de trei (!) ori mai mare și a ajuns la nouă dolari pentru un milion BTU.
S-a ajuns la o situație de-a dreptul ridicolă: importatorii chinezi de GNL au raportat forță majoră din cauza coronavirusului și au refuzat să accepte GNL la contractele pe termen lung, dar au fost de acord imediat să cumpere aceste volume de gaz natural lichefiat la prețuri majorate.
Acum situația s-a schimbat semnificativ. Odată cu o scădere de două ori a prețului petrolului, diferența dintre cele două tipuri de prețuri rămâne, dar devine mult mai mică: o estimare brută este de 4,5 (legat de petrol) față de trei (cotația la bursă) dolari pentru un milion BTU.
În același timp, în ciuda scăderii prețurilor la petrol, cotațiile pe piața gazelor au rămas la același nivel, de trei dolari pentru un milion BTU.
De ce se întâmplă asta? În primul rând, nu mai are unde să cadă. Pesimiștii se așteaptă la o scădere și mai mare a prețurilor până în vară, dar suntem aproape de oprirea instalațiilor americane de lichefiere a gazelor, deoarece prețurile abia acoperă chiar și cheltuielile operaționale. În plus, în sectorul gazelor cererea este mai mult legată de sistemele de încălzire (asupra cărora măsurile anti-epidemice nu influențează).
Deși există desigur contribuția industriei: cererea de gaze din China în februarie a scăzut cu zece la sută față de februarie anul trecut.
Este curios faptul că ”Gazprom” este deja sensibil la fluctuațiile prețului petrolului. Conform celor mai recente date oficiale, publicate la începutul lunii februarie, doar circa 30% din vânzările companiei în Europa sunt legate de petrol.
Și la scurt timp după aceea, s-a aflat despre o revizuire a prețurilor pentru Bulgaria (probabil că această revizuire a fost însoțită de o tranziție de la indexarea petrolului la prețurile de piață). Astfel, acum putem spune că o scădere a prețului la petrol va avea un efect minim asupra veniturilor Gazprom. (Între paranteze, observăm că întreprinderii nu-i este deloc ușor: prețurile de piață la gaze sunt la un nivel foarte scăzut, dar acestea au fost așa chiar înainte de prăbușirea prețului la petrol.)
Dimpotrivă, pe piața GNL, dependența de prețul petrolului, în special pentru contractele vechi, este încă foarte frecventă. În consecință, prăbușirea prețului la petrol va reduce desigur profiturile vânzătorilor de GNL.
În același timp, o scădere a diferenței dintre prețul spot și prețul unui contract pe termen lung va reduce tensiunile între exportatori și importatori, care au solicitat anterior o nouă revizuire a prețurilor GNL care erau dependente de petrol, considerându-le nerezonabil de mari.
Și cel mai important: Iată ce se întâmplă cu perspectivele pe piața GNL. Am discutat recent că este de dorit ca toți participanții să amâne adoptarea deciziilor de investiții cu privire la noile proiecte, pentru a preveni o supra-finanțare deja către 2025.
Qatar întârzie construcția de noi fabrici de GNL, dar proiectele din Mozambic și Statele Unite urmează a fi încă examinate. Acum putem spune cu o probabilitate mai mare ca în acest an nu vor fi lansate noi proiecte de GNL.
Desigur, cererea actuală s-a redus și toată lumea este preocupată acum de epidemia de coronavirus, dar din moment ce „decalajul” de la începutul construcției până la lansare durează cel puțin patru ani, nu este vorba doar de virus. Companiile pur și simplu nu mai au posibilitatea de a garanta rentabilitatea proiectelor lor.
Anterior, chiar și la un preț de piață curent la gaze, proiectele de GNL puteau garanta rentabilitatea investițiilor prin două metode conexe.
În primul rând, dacă cumpărătorul final acceptă să încheie un contract în funcție de prețul petrolului. În al doilea rând, dacă întregul volum al producției de GNL din fabrică (și riscurile de preț!) erau asumate de „unul” dintre giganții de petrol și gaze, ulterior acționând ca un trader de GNL.
Evident, acum ambele posibilități nu mai există. La prețurile actuale ale petrolului, contractele de GNL legate de petrol nu oferă o rentabilitate a investițiilor, iar companiile petroliere se gândesc cum să supraviețuiască în domeniul petrolier de bază. Nu va mai fi posibilă subvenționarea riscurilor pieței de GNL cu petrolul scump.
Este curios de remarcat faptul că înainte de prăbușirea cotațiilor la petrol, unul dintre cele mai interesante proiecte de GNL din SUA, uzina Driftwood de GNL de la Tellurian, a fost amânat. Acest lucru s-a întâmplat după vizita lui Donald Trump în India la sfârșitul lunii februarie, în cadrul căreia se aștepta ca partenerii indieni să consolideze acordurile preliminare încheiate anterior cu privire la achiziția de GNL, iar proiectul Driftwood LNG va avea o vânzare garantată, ceea ce nu a fost suficient pentru a lua o decizie de investiție.
Cu toate acestea, partea indiană a ales să amâne din nou decizia finală privind importul de GNL. Drept urmare, proiectul nu a avut succes nici datorită faptului că a constat din mai multe linii mici (care, în teorie, ar putea crea oportunități pentru construcția în etape), nici costul record scăzut al instalațiilor de lichefiere și nici investițiile directe ale totalului de petrol și gaz TNK în Driftwood LNG.
Situația actuală pe piața GNL este cumva favorabilă pentru Rusia. Și aceasta nu trebuie înțeles ca o victorie ușoară sau o încercare de a ne bucura.
Desigur, și dezavantajele sunt evidente: profiturile din vânzările cu GNL vor scădea, iar o parte semnificativă a contractelor cu Yamal LNG este legată de prețurile petrolului.
Și, în general, fenomenele negative pe piețele de mărfuri au un minus evident pentru Rusia ca exportator major. Care sunt punctele forte?
Pe de o parte, Rusia este interesată să folosească la maxim echipamentele pentru construcția noilor fabrici, dar se rețin nițel în crearea și implementarea producției.
Cu toate acestea competiția de pe piața GNL, dorința rezonabilă de a reuși să ocupe cota de piață – toate aceste lucruri au obligat partea rusă să utilizeze echipamente străine pentru a evita o nouă întârziere de deschidere a uzinelor.
Acum, pauza existentă pe piețele globale ale GNL va permite ca în cadrul unui nou ciclu să fie utilizată o pondere mai mare din echipamente și tehnologii rusești.
În acest domeniu vedem de altfel o accelerare și avem noutăți pozitive. Recent s-a anunțat că au fost deja comandate turbinele de gaz și compresoarele pentru proiectul "Обский СПГ"(Obskii GNL). Reamintim că acesta este încă un proiect al ”Novatek GNL”, în privința căruia nu a fost încă luată o decizie privind investițiile, însă vedem că echipamentul este deja comandat.
Fabrica va folosi tehnologia rusească ”Cascada Arctică”, care va fi testată preliminar pe linia a patra de „testare” la ”Yamal LNG” (lansarea urmează a fi la sfârșitul anului). Practica respectivă când decizie de investiție nu este încă luată, dar se întreprind deja măsuri în vederea pregătirii pentru construcție, este întâlnită în lume.
În asemenea cazuri, până la lansare trec mai puțin decât standardul de patru-cinci ani. Conform celor mai optimiste estimări, „Обский СПГ” ar putea fi lansat deja la sfârșitul anului 2022.
Precizăm că această capacitate de producere este una relativ mică (două linii a câte 2,5 milioane de tone fiecare) și este proiectată pentru a testa noile tehnologii rusești, pentru ca mai apoi să poată fi utilizată pe scară largă cu încredere.
