joi, 25 aprilie, 2024

Pretul petrolului Brent a crescut la cel mai ridicat nivel dupa luna mai, inaintea noilor sanctiuni americane impotriva Iranului

Distribuie:

Publicat:

Preţurile petrolului au crescut luni cu circa 2%, iar ţiţeiul Brent a atins cel mai ridicat nivel după luna mai, înaintea noilor sancţiuni americane împotriva Iranului, iar unii traderi anticipează că nivelul cotaţiilor ar putea ajunge la 100 de dolari pe baril, la începutul anului 2019, transmite Reuters, conform news.ro.

Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a urcat la cel mai ridicat nivel după luna mai, la 80,43 dolari pe baril, ulterior fiind tranzacţionat în creştere cu 2%, la 80,37 dolari pe baril.

Preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) a avansat cu 1,8% la 72,06 dolari pe baril.

Pe fondul unei pieţe în contracţie, stocurile comerciale ale Statelor Unite au coborât la cel mai redus nivel de la începutul anului 2015 şi, în timp ce producţia se menţine aproape de un nivel record de 11 milioane de barili pe zi, reducerea activităţilor de forare care a început recent indică o scădere a producţiei.

Traderii de mărfuri Trafigura şi Mercuria au estimat luni să preţul petrolului Brent ar putea ajunge la 90 de dolari pe baril până la Crăciun şi că ar putea depăşi 100 de dolari pe baril la începutul lui 2019, în urma intrării in vigoarea a sancţiunilor Statelor Unite împotriva Iranului, în luna noiembrie.

J.P. Morgan anticipează că sancţiunile ar putea duce la pierdere a 1,5 milioane de barili de petrol pe zi, în timp ce Mercuria a avertizat că o cantitate de până la 2 milioane de barili de petrol pe zi ar putea fi scoasă de pe piaţă.

Reprezentanţii Organizaţiei Statelor Producătoare de Petrol (OPEC), dominată de state din Orientul Mijlociu, şi Rusia discută majorarea producţiei de petrol pentru a compensa scăderea livrărilor Iranului, dar nu a fost luată încă o decizie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img