vineri, 29 martie, 2024

Prima IPOTEZA in cazul incendiului care distruge catedrala Notre-Dame: Pompierii anunta ca sunt NEPUTINCIOSI

Distribuie:

Publicat:

Incendiul masiv izbucnit la Notre Dame din Paris ameninţă să mistuie în întregime faimoasa catedrală, după ce acoperişul deja s-a prăbuşit. Un purtător de cuvânt al bisericii a spus că întreaga catedrală ardea după ce turnul s-a prăbuşit, relatează Press Association citând presa franceză.

Serviciile de urgenţă încearcă să salveze lucrările de artă preţioase stocate în catedrală.

Sute de oameni aflaţi pe podurile din jurul Notre Dame priveau şocaţi cum flăcările înghit faimoasa catedrală. Fotografii şi videoclipuri de pe social media arată acoperişul clădirii gotice vechi de 850 de ani acoperit de flăcări, eliberând un nor de fum deasupra oraşului.

Oficialii spun că focul poate fi legat de lucrările de renovare la această atracţie turistică, una dintre cele mai renumite din lume. Există și scenarii potrivit cărora incendiul ar fi fost pus intenționat.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img