News Flash:

Primaria Negresti investeste in flori! O sera care asigura necesarul in oras si in localitatile invecinate

1 Iunie 2016
1505 Vizualizari | 0 Comentarii
La Negresti functioneaza o sera de mici dimensiuni care are capacitatea de a aproviziona cu flori atat orasul cat si comunele din vecinatate. Prin grija administratiei locale, sera s-a dezvoltat in ultimii ani si si-a imbogatit speciile de flori. Alese cu grija de specialisti pasionati si ingrijitori harnici, florile cresc frumos si ii bucura pe oamenii din Negresti.

„S-au amenajat frumos multe zone din oras. Parcurile sunt pline de flori si este chiar placut sa-ti petreci timpul in aer liber, la o plimbare”, spune Doina Pavel, o negresteanca aflata cu nepotelul in parc.

Primarul Negresti, Vasile Voicu, spune ca a preferat sa investeasca intr-o sera, decat sa cumpere la preturi foarte mari flori pentru infrumusetarea orasului.

„De la an la an, am reusit sa extindem suprafata serei. Am pornit de la cativa metri patrati. Nici acum suprafata nu este foarte mare, dar reusim sa acoperim necesarul pentru orasul nostru si chiar sa mai dam flori si comunelor din apropiere. Cativa oameni iubitori de frumos si foarte muncitori s-au ocupat toata iarna de plantarea bulbilor, de asezarea in pahare si ghivece, iar acum culegem roadele. Exista sursa proprie de incalzire, fiindca este nevoie de o anumita temperatura pentru ca plantele sa se dezvolte”, a declarat Vasile Voicu.

Doamna Viorica este cea care se ocupa de administrarea serei. Alege soiurile, stie totul despre fiecare specie in parte. Mare iubitoare de flori, femeia cu nume predestinat ingrijeste zi de zi florile, vorbeste cu ele si spune ca are una dintre cele mai frumoase meserii din lume.
„Ce poate fi mai frumos decat sa fii mereu printre flori? Eu am terminat horticultura si am fost mai mereu printre flori. Este mult de munca, dar atunci cand pui pasiune in ceea ce faci, totul este mai simplu. Ne hranim din bucuria pe care vedem ca o aduc florile pe chipurile tuturor”, a declarat doamna Viorica.

negresti
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0861 (s) | 36 queries | Mysql time :0.027215 (s)