luni, 18 martie, 2024

Procurorii cer o pedeapsa de 7 ani in cazul lui Dan Diaconescu

Distribuie:

Publicat:

DNA a cerut, azi, majorarea pedepsei pentru Dan Diaconescu, spre sapte ani de inchisoare cu executare.

Potrivit procurorilor, Diaconescu nu recunoaste fapta si nu da semne ca s-ar fi indreptat.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie il acuza pe Cristian Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL si realizator de programe la postul de televiziune OTV, de doua infractiuni de santaj.

Alaturi de Dan Diaconescu sunt judecati Dorel Petru Parv, realizator de programe la OTV, administrator la SC Kundalini SRL, “recidivist postexecutoriu”, si Ghezea Mitrus, jurnalist, fost realizator de programe la OTV, fost director general al publicatiei “Atac la persoana”, ambii fiind acuzati de santaj.

In rechizitoriul intocmit de procurorii DNA se arata ca, in perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu l-ar fi amenintat in mod repetat, atat in mod direct, in cadrul emisiunii “Dan Diaconescu Direct” din 21 iulie 2009, difuzata de postul de televiziune OTV, cat si indirect, prin intermediul lui Doru Parv, pe primarul unei comune din judetul Arad, pentru a-l determina sa le dea suma totala de 200.000 de euro.

“Amenintarea a constat in dezvaluirea, la postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru primar, cum ar fi invocarea faptului ca ar fi corupt, ca ar fi savarsit tranzactii ilicite cu terenuri agricole apartinand cetatenilor comunei, pagubindu-i pe acestia, ca are o avere importanta obtinuta ilicit si ca face trafic de influenta pe langa unii ministri”, sustine DNA.

Primarul aradean, sub presiunea acestor amenintari, i-ar fi dat lui Doru Parv suma de 30.000 euro si 42.000 lei, “scopul fiind ca banii sa ajunga, in final, la Dan Diaconescu”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img