News Flash:

Protest fara precedent in Ungaria: Zeci de televiziuni, radiouri, ziare contesta taxa pe publicitate

6 Iunie 2014
806 Vizualizari | 0 Comentarii
Peste 60 de televiziuni, radiouri, publicatii si site-uri de presa au inceput joi seara o serie de proteste fara precedent fata de planurile autoritatilor maghiare de a introduce o taxa pe veniturile anuale din publicitate, care ar putea ajunge la 40%.

 Dupa ce, miercuri, doua dintre cele mai mari televiziuni din Ungaria - RTL si TV2 - au anuntat ca intentioneaza sa isi opreasca emisia joi, in semn de protest fata de planurile autoritatilor maghiare de a introduce aceasta taxa pe veniturile anuale din publicitate, si alte societati de media s-au alaturat acestei actiuni, care s-a transformat intr-un protest in masa in media din Ungaria.

Potrivit AFP, peste 60 de televiziuni, radiouri, ziare si site-uri de presa au protestat joi fata de acest proiect elaborat de un membru al partidul de guvernamant din aceasta tara (Fidesz).

Acest proiect de lege prevede introducerea unei taxe care ar putea ajunge la maximum 40% din veniturile anuale din publicitate in cazul companiilor care au venituri de peste 50 de milioane de lire sterline (peste 61 de milioane de euro), dupa cum relata miercuri theguardian.com.

Televiziunile si radiourile si-au intrerupt emisia timp de 15 minute joi seara, ziarele au aparut pe piata vineri cu primele pagini goale, iar site-urile acestor societati de media au publicat mesaje de protest, conform The Wall Street Journal.

Publicatia mai noteaza ca la acest protest si-au dat mana aproape toate cele mai importante societati de media care isi desfasoara activitatea pe piata din Ungaria, numarul protestatarilor urmand sa ajunga la peste 70.

Noua taxa, care ar urma sa intre in dezbaterea Parlamentului ungar in septembrie, va "paraliza" si va duce la faliment numeroase societatii de media si agentii publicitare, a declarat pentru AFP Zsolt Urban, reprezentant al sindicatului profesional MRSZ.

Noua taxa se inscrie intr-o strategie fiscala aplicata de actuala guvernare in sectoarele economice din Ungaria care sunt dominate de societati straine. Dupa venirea la putere a premierului conservator Viktor Orban, in 2010, aceasta strategie a fost deja aplicata in sectoare de activitate precum telecomunicatiile, energia si bancile.

Aceste firme straine ar fi facut profituri "exagerate" in anii precedenti, dupa cum au sustinut reprezentantii guvernamentali in incercarea de a justifica impunerea acestor taxe, scrie The Wall Street Journal.

Insa acest argument nu poate fi aplicat si industriei de publicitate din Ungaria, care este intr-o continua scadere incepand din anul 2008, la fel ca trendul descendent international, a declarat Zsolt Urban.

El a mai spus ca aplicarea taxei pe veniturile din publicitate va avea un impact dramatic si asupra altor sectoare de activitate din Ungaria, care sunt finantate in prezent din acesti bani.

Conform lui Zsolt Urban, in nu mai putin de cateva luni de la aplicarea acestei taxe vor fi difuzate mai putine programe TV si de o calitate mai slaba, se vor desfasura mai putine concerte, festivaluri, expozitii si alte show-uri, care sunt de multe ori finantate total sau cel putin partial finantate din veniturile din publicitate.

Preturile biletelor la cinema vor creste, vor fi mai putine campanii dedicate unor cauze sociale importante, precum lupta impotriva cancerului la san si promovarea unei alimentatii sanatoase, dar si mai putine locuri de munca. Va fi publicitate mai putina, insa la un pret mai mare, si mai putin continut media local, a mai spus Zsolt Urban.

"Sectorul publicitar se lupta pentru supravietuire. In plus, aceasta taxa va submina business-ul de media din Ungaria si beneficiile fiscale anticipate ar urma sa fie reduse de impactul negativ pe care il va avea asupra economiei", a spus Urban.

Aplicarea acestei taxe va genera o suma estimata la 7 miliarde de forinti (31,2 milioane de dolari) pe an, conform Asociatiei de publicitate din Ungaria (Hungarian Advertising Association).

Pe de alta parte, in opinia companiilor de media din Ungaria, impunerea unei asemenea taxe pe veniturile din publicitate ameninta libertatea presei, dupa cum relata miercuri theguardian.com.

Taxa ar urma sa fie platita de furnizorii de servicii media indiferent daca ei opereaza ca o singura entitate sau ca un grup de companii asociate. Taxa va avea valori cuprinse 0% si 40%, in functie de veniturile din publicitate ale companiilor.

Reprezentantii TV2 considera ca, daca va fi aplicata, noua taxa pe veniturile din publicitate va avea "consecinte imprevizibile" pentru business-ul de media din Ungaria, in special pentru cel de televiziune.

Aceasta televiziune, care are un actionariat 100% maghiar, estimeaza ca va avea pierderi de aproximativ 5,3-5,9 milioane de euro in fiecare an, daca aceasta noua taxa va fi implementata, conform broadbandtvnews.com.

Pe de alta parte, reprezentantii televiziunii RTL Klub, care face parte din compania RTL Group, au spus ca taxa pe veniturile din publicitate reprezinta o tentativa brutala a Guvernului maghiar de a neutraliza cea mai mare companie de media din Ungaria, care "si-a dovedit independenta fata de partide si fata de guvernare in ultimii 17 ani".

Conform analistului media Agnes Urban, citata de theguardian.com, introducerea acestei taxe va conduce la cresterea influentei guvernamentale asupra televiziunilor comerciale din Ungaria. Aceasta crede ca autoritatile guvernamentale isi doresc sa imbunatateasca pozitia televiziunii TV2 pe piata audiovizualului maghiar prin destabilizarea competitorului sau comercial RTL.

Daca propunerea privind impunerea acestei taxe va deveni lege, se estimeaza ca RTL va trebui sa plateasca o suma de 12 milioane de lire sterline (14,7 milioane de euro), de noua ori profitul sau din 2013.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0929 (s) | 36 queries | Mysql time :0.018610 (s)