News Flash:

PS CORNELIU:Scrisoare pastorala la marea sarbatoare a Nasterii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos din anul mantuirii 2015

21 Decembrie 2015
2215 Vizualizari | 0 Comentarii
† CORNELIU

PRIN  HARUL LUI DUMNEZEU, EPISCOP AL STRAVECHII EPISCOPII A HUSILOR,

Iubitorului de Hristos cler, vietuitorilor din sfintele manastiri si la toti ortodocsii crestini:

Har, mila, pace si iertare de pacate de la Cel ce vine in lume pentru mantuirea ei, iar de la noi parinteasca binecuvantare!

Sarbatoarea Nasterii Domnului ne-a chemat si in acest an in sfintele biserici pentru a intampina cu inima si sufletele noastre pe Cel vesnic, Care se naste din Fecioara in Betleem, din Iudeea, pentru ca pe noi oamenii sa ne ridice din tragedia suferintelor pacatului si mortii.

Astazi, cerul se deschide si Dumnezeu coboara in mijlocul nostru. Astazi, cele de secole asteptate si proorocirile Legii vechi se implinesc prin venirea in lumea noastra a Mantuitorului Iisus Hristos, blestemul neascultarii primilor oameni se sfarseste, „ingerii aduc lumii cantarea de pace si bucurie ca un Izbavitor S-a nascut; al carui inceput este in zilele vesniciei“ Miheia 5,1.

Sfantul Apostol Pavel a rezumat in cateva cuvinte taina ce s-a petrecut in cetatea Betleemului, aratand ca cele pe care astazi le traim sunt darul lui Dumnezeu catre omenirea insetata de iertare si inceput al unei vieti noi, fara sfarsit: „Dupa ce Dumnezeu odinioara a grait parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea ne-a grait noua prin Fiul Sau“ Evrei 1,1; „la plinirea vremii, trimitandu-L ca sa dobandim infierea“ Galateni 4,5, pierduta prin neascultare si indepartare de izvorul vietii, care ne cheama pe toti la viata. Evenimentul nou si irepetabil petrecut astazi, descopera sensul pentru care Dumnezeul cel vesnic S-a facut om pentru mantuirea noastra. La aceasta mare taina a credintei, participa pamantul cu pestera, cerurile cu steaua si ingerii, pastorii cu inchinarea, magii cu darurile si Fecioara Maria care reprezinta neamul omenesc, capabil sa primeasca pe Cel vesnic si nemuritor, al carui nume „este mai presus de orice nume“ Filipeni 2,9.

„Taina petrecuta in aceasta mare si sfanta zi, Maica Domnului o va pastra in inima ei“ Luca 2,19, pentru ca de astazi, Dumnezeu este cu noi, lumina Lui va risipi intunericul din lume, stralucind in sufletele celor care Il vor primi si-i vor face loc in viata lor.

Astazi, pacea Domnului si binecuvantarea Lui coboara la noi, bucuria venirii lui Hristos in lume in chipul Pruncului nevinovat cuprinde inimile curate ale pastorilor, care vestesc bucuria cea mare, la care sunt chemate sa participe multimea cereasca a ingerilor si cea a celor cu suflete curate care au aflat credinta cea adevarata pe calea mantuirii si a eliberarii de pacate si moarte. Sarbatoarea coborarii lui Dumnezeu la noi oamenii, ne invata sa cugetam adanc asupra propriei noastre vieti.

Iubiti frati si surori in Domnul,

La acest mare eveniment, istoria omenirii se schimba profund, taina credintei noastre se descopera prin aceea ca „Dumnezeu S-a aratat in trup“ 1 Timotei 3,16 si ne-a chemat pe toti cei osteniti si impovarati cu grijile acestei vieti, sa gasim sub bratele Sale pline de mangaiere si binecuvantare, sub ochii Lui plini de mila si bunatate, pacea si bucuria, pe care nimeni nu le mai poate lua de la noi.

In fiecare an, traim aceasta mare taina a credintei, intampinandu-o cu sufletele noastre deschise, ca El, Cel vesnic, sa vina in viata noastra, sa ramana cu noi, caci seara si noaptea in singuratate, sunt greu de trecut si depasit. „Fara Mine nu puteti face nimic“ Ioan 15,5, asa ne-a aratat Domnul si Imparatul nostru, El este izvorul vietii noastre; primindu-l pe El cu trupul si sangele Sau care ni se ofera spre iertarea pacatelor si spre viata cea vesnica, devenim asemeni celor care l-au primit, marturisindu-L cu propria viata in aceasta lume marcata de suferinte si moarte.

Realitatile pe care le traim sunt marcate de puterea raului prezent peste tot, necredinta este cauza care duce la pierzare, toti suntem chemati astazi sa privim si sa judecam cum s-a schimbat in rau neamul nostru. Trecutul lui a fost mereu plin de incercari, dar nu si-a tradat niciodata credinta, ci prin ea si cu ajutorul Celui vesnic a biruit. Acum traim timpuri de nefireasca dezordine si lipsa de sens a vietii, adevarul este negat, minciuna este glorificata, lumina este traita ca intuneric, bunatatea si facerea de bine sunt abuzate, rautatea si viclenia au atins apogeul, grija pentru suflet si mantuirea lui sunt uitate definitiv. Cand vreodata in istoria noastra s-au auzit voci purtate de ura si violenta fara precedent ca acum, cand s-au ridicat impotriva Sfintei Biserici? De multe ori am uitat cine suntem, am devenit prin faptele noastre fiii intunericului si a minciunii. De cate ori glasul clopotului sfant ne cheama la reculegere, la intalnire cu Dumnezeu in sfintele biserici, si totusi cea mai mare parte a acestei natiuni ramane impietrita in necredinta, coborand pe calea mortii.

„Ce piedica te face sa nu vii la biserica? Saptamana are sapte zile, pe acestea Dumnezeu le-a impartit cu noi, El nu a luat decat una, pe celelalte sase ni le-a dat noua. Nici in aceasta zi nu vrei sa te desparti de cele trecatoare si inselatoare ale acestei lumi? Si aceasta zi a Domnului o petreci departe de El, furandu-o? Dar ce vorbesc de o zi intreaga? Fa si tu cu ceasurile acestei zile asa cum a facut saraca vaduva cu cei doi bani. Fa si tu ca ea! Daruieste-I lui Dumnezeu doua ceasuri din aceasta zi, vino in biserica, asculta cuvantul Lui, care te sfinteste, iarta, iti da putere, te face nemuritor si vei aduna in casa ta castigul a mii de zile“ Sf. Ioan Gura de Aur, Cuvant la Botezul Domnului, Patrologia G. 49, col. 364.

Aici, in biserica, descoperim sensul vietii, in ascultare, rabdare si rugaciune necontenita. Zidim biserici pentru ca „acolo unde este biserica, acolo este Hristos Domnul cu noi pana la sfarsitul veacurilor“ Matei 28,20. Ne ingrijim de cei saraci, dar mai presus de toate, misiunea noastra este de a salva sufletele, de aceea sarbatorim Craciunul, ca sa ne schimbam prin innoirea mintii, prin viata bineplacuta lui Dumnezeu, incununata cu fapte bune spre castigarea imparatiei cerurilor. Si anul acesta a fost o seceta cumplita, dar atunci cand am cerut, in rugaciune, cu staruinta si credinta, Dumnezeu ne-a daruit ploaie, deci sa nu uitam sa ne rugam neincetat! 1 Tesaloniceni 5,17. Nu de mult timp s-au intamplat grele si nenumarate necazuri prin morti napraznice, prin teroare, teama, foc, toate acestea fiind un avertisment prin care suntem chemati sa ne schimbam viata, prin parasirea caii mortii si prin intoarcere la Dumnezeu, prin credinta si fapte bune. Biserica nu va inceta de a marturisi taina dreptei credinte cu pretul suprem, pentru ca „ea este stalp si temelie a adevarului“ 1 Timotei 3,15, iar cel ce o conduce ne va da puterea biruintei asupra celui rau. In lume, totul este relativ, trecator, supus schimbarii, suferintei, mortii, uitarii, parasirii, numai Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu ne uita, caci „darurile si chemarea Lui nu se pot lua inapoi“ Romani 11,29.

„Toti suntem chemati la viata, aproape este de tine cuvantul credintei, de vei crede si vei marturisi ca Iisus este Domnul si Mantuitorul nostru te vei mantui“ Romani 10,9.

Timpul trece mai repede ca odinioara. Zilele s-au scurtat, lunile zboara, anii se duc si toti ne indreptam spre marea trecere, spre calatoria in lumea vesniciei, spre patria cereasca unde ne asteapta ingerii, sfintii si bucurii de negrait.

De aceea este nevoie sa ne si intoarcem cu credinta in Sfanta Biserica, prin pocainta si prin iertare si indurare de la Dumnezeu, izvorul a toata bunatatea si binele.

Anul ce a trecut trebuie sa fie prilej de multumire cu recunostinta cerescului Parinte pentru ca ne-a dat bucuria trecerii si urcarii pe o noua treapta in viata noastra. Anul ce vine il asezam sub binecuvantarea Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, Treimea cea de o fiinta si vesnica, izvorul vietii noastre si a nemuririi.

Va doresc ca pacea Domnului sa va insoteasca, binecuvantarea Lui sa va fereasca de orice rau, avand curajul dreptei credinte marturisitoare sa vestim tuturor ca: „Astazi S-a nascut Cel fara inceput, Dumnezeu este cu noi!“.

Catre El, izvorul vietii noastre, pururea fierbinte rugator, pentru voi toti,

† CORNELIU

EPISCOPUL HUSILOR
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0910 (s) | 25 queries | Mysql time :0.013735 (s)