vineri, 19 aprilie, 2024

PS Ignatie a vizitat beneficiarii Complexului de Servicii Comunitare din Barlad-FOTO

Distribuie:

Publicat:

În după-amiaza zilei de vineri, 07 decembrie a.c., când Biserica o sărbătoreşte pe Sfânta Muceniţă Filofteia, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a vizitat Complexul de Servicii Comunitare nr. 2 din Bârlad.

Ierarhul Huşilor a oficiat o slujbă de binecuvântare a spaţiului unde se oferă consiliere spirituală şi s-a întâlnit cu beneficiarii acestui centru. Alături de Preasfinţia Sa au fost şi părintele protopop Vasile Lăiu şi părintele Aurel Tacu, cel care îndrumă, din punct de vedere spiritual, pe cei ce sunt în atenţia acestui aşezământ.

În cuvântul adresat celor prezenţi, Părintele Episcop Ignatie a făcut referire la puterea de transformare interioară a omului prin intermediul credinţei:

„În această zi dedicată Sfintei Filofteia, ocrotitoarea acestui centru social, ne-am rugat împreună, am adus harul lui Dumnezeu în acest aşezământ.

Noi, care suntem înconjuraţi de oameni care ne iubesc, care ne dau atenţie specială, avem nevoie de această componentă a vieţii spirituale. Cu atât mai mult, pentru cei care poate sunt privaţi de oameni dragi, care să le transmită acest sentiment deosebit al dragostei, este esenţială această componentă spirituală a vieţii . (…)

Când un om se ancorează în cele spirituale, duhovniceşti, în valorile în care noi credem, poate depăşi altfel momentele critice din viaţa lui.”

La final, Părintele Episcop Ignatie i-a colindat pe cei prezenţi şi a oferit daruri tuturor copiilor.

Au fost prezenţi la acest moment şi domnul primar Dumitru Boroş, doamna vice-primar Roxana Miron-Feraru şi domnul Ionel Stefãnicã Armeanu, directorul DGASPC Vaslui, alături de alţi invitaţi.

Complexul de Servicii Comunitare Bârlad cuprinde: Centrul de îngrijire de zi, Centrul de asistenţã şi sprijin pentru tinerii care pãrãsesc centrele de plasament, Centrul de recuperare şi reabilitare pentru copii, Centrul de urgenţã pentru victimele violenţei în familie şi Centrul maternal.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img