joi, 18 aprilie, 2024

Putin doreste sa folosesca metodele contestatarilor – Kreminul trebuie sa joace un rol de prim-plan in rapul rus in loc sa-l cenzureze

Distribuie:

Publicat:

Vladimir Putin consideră că Kremlinul ar trebui să joace un rol de prim-plan în rapul rus în loc să-l cenzureze, relatează Reuters preluată de news.ro.

Putin a făcut aceste declaraţii sâmbătă, în urma uneii scurte reţineri a unui rapper popular, Husky, ale cărui texte critică uneori Guvernul.

După anularea unuia dintre concertele sale la Krasnodar, în sudul Rusiei, Husky a încercat să cânte pe o maşină, ceea ce a condus la arestarea sa sub acuzaţia de ”huliganism”.

Arestarea şi condamnarea sa la 12 zile de închisoare a provocat un val de proteste.

Rapperul a fost eliberat – în mod anticipat – în urma intervenţiei membrilor administraţiei prezidenţiale, a anunţat pe Twitter redactorul-şef al televiziunii publice RT (Russia Today).

”Dacă nu poţi să opreşti ceva, atunci ar trebui să-l iei în mână”, a declarat Vladimir Putin în timpul unei transmisiuni în direct a unei reuniuni a Consiliului său consultativ în Cultură şi Arte.

”Aţi spus că rapul (se bazează pe) trei piloni: sexul, drogurile şi manifestaţiile. Între ele, drogurile sunt cele mai îngrijorătoare. Este drumul care conduce la decadenţa unei naţiuni”, i-a spus Putin producătorului de muzică Igor Matvienko, un membru al acestei instanţe, care a propus să se emită sfaturi pentru părinţi.

Şeful statului rus a abordat de asemenea problema înjurăturilor. El a precizat că a discutat cu o lingvistă.

”Ea mi-a spus personal că asta face parte din limba noastră. Este doar o chestiune în a şti cum să le utilizezi”, a declarat Putin.

Igor Matvienko a sugerat, de asemenea, să se dea directive cu privire la utilizarea înjurăturilor pe Internet şi în presă, însă Putin a declarat că este vorba despre un subiect sensibil – aceste cuvinte fac parte din cultura comună.

”Avem tot felul de părţi de corp şi nu este ca şi cum le-am expune mereu şi oricum”, a declarat preşedintele Rusiei, comparând cuvintele cu părţile corpului.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img