News Flash:

Rachetele Patriot NU sunt atat de eficiente precum se credea

7 Decembrie 2017
154 Vizualizari | Comentarii

Sistemul antiracheta Patriot pus in functiune luna trecuta de Arabia Saudita pentru a intercepta o racheta balistica a esuat in distrugerea ogivei, care a explodat pe aeroportul din Riad, contrar afirmatiilor regimului, potrivit unor experti americani, citati luni de New York Times.

Potrivit unor experti, dintre care cei mai multi de la Middlebury Institute of International Studies din Monterey (California), Arabia Saudita a lansat cinci interceptoare ale sistemului antiracheta american, dar acestea fie au atins partea din spate a rachetei, lasand intacta ogiva, care si-a continuat cursa, fie au ratat total tinta si racheta s-a rupt in doua singura, noteaza AFP.

"Guvernele mint cu privire la eficienta acestor sisteme sau sunt prost informate", a comentat Jeffrey Lewis, expert de la Middlebury Institute, care a condus acest studiu si a facut cunoscute concluziile ziarului New York Times, potrivit Agerpres. "Aceasta ar trebui sa ne sperie", a adaugat el, in timp ce problema eficientei scutului antiracheta american revine in centrul preocuparilor in fata amenintarii nord-coreene.

Potrivit anchetei lor, expertii au studiat imagini video publicate de locuitori din Riad pe retelele de socializare in 4 noiembrie, data la care responsabili sauditi au anuntat ca ar fi interceptat si distrus o racheta balistica provenita din Yemenul aflat in razboi. Rebelii yemeniti houthi, acuzati ca sunt sustinuti de Iran, au revendicat lansarea rachetei de la circa 750 km pentru a tinti aeroportul. Iranul a dezmintit orice implicare.

Una dintre inregistrarile video, publicata pe site-ul ziarului, arata fragmente metalice cazute intr-o parcare in apropierea unei scoli in centrul Riadului. Un alt fragment a cazut pe un bulevard central. Bucatile puse alaturi arata ca ramasitele cazute in centrul orasului proveneau de la lansator, dar ogiva insasi lipsea.

In acelasi timp, unii internauti au publicat inregistrari video filmate la aeroportul din Riad. Pasageri in asteptare povestesc ca au auzit o explozie si cum masini de interventie se indreptau spre o coloana de fum de dimensiuni similare celei lasate de o explozie de racheta fotografiata in Siria.


arabia saudita racheta balistica
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1091 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013616 (s)