marți, 19 martie, 2024

Raed Arafat: “Rudele de gradul I nu vor putea lucra pe acelasi echipaj”

Distribuie:

Publicat:

Raed Arafat, secretar de stat in Ministerul de Interne, a anuntat ca intentioneaza sa interzica rudelor de gradul I ( soti si sotii dar si parinti si copii) sa mai lucreze pe aceeasi ambulanta ori la SMURD in cadrul aceluiasi echipaj. Acesta a precizat ca a luat decizia dupa ce a primit mai multe sesizari. 

“Motivul acestei solicitari este faptul ca de regula in cadrul acestor echipaje sunt doua sau maxim trei persoane, iar o persoana trebuie sa aiba rolul de sef al echipajului. Seful echipajului trebuie sa ia decizii care sa fie repsectate de celelalt membru fara a tine seama de alte aspecte decat cele profesionale, lucru greu de aplicat in randul membrilor unei familii fiind dificil ca o persoana aflata in astfel de situatie sa fie echidistanta. In cazul unor reclamatii sau procese, este nevoie de martori din cadrul echipajului iar sotul nu are cum sa fie martor pentru sotie sau impotriva”, a explicat Arafat.

Acesta a precizat ca rudele de gradul I nu vor putea lucra pe acelasi echipaj, dar vor putea lucra in aceeasi tura.

Arafat a sustinut ca deja a primit informatii ca exista nemultumiri ale unora aflati sub incidenta acestei adrese si ca asteapta sa i se explice motivele: “Inteleg ca au aparut nemultumiri in acest sens in randul celor care cad sub incidenta acestei adrese si sincer nu inteleg nemultumirile insa astept justificarile lor sa vedem de ce trebuie sa permitem ca membrii unei familii sa formeze un echipaj de interventie impreuna si de ce nu pot lucra separat in cadrul unor echipaje separate in aceeasi tura, mai ales ca acest lucru este in final in apararea lor in cazul unor petitii sau procese neindreptatite”.

Raed Arafat a mai scris ca exceptie de la aceasta noua regula o constituie situatia in care “este posibil sa avem o familie care formeaza un echipaj unic intr-o tura la o statie sau punct de lucru aflat la distanta mare de alte statii si unde se poate accepta exceptia din punct de vedere uman si social asumand riscurile celelalte insa astfel de situatii, chiar daca exista, ele sunt rare si nu formeaza regula”.

“In final cred ca mergem spre o normalitate si nu spre o anomalie aplicand un astfel de demers menit sa protejeze personalul dar si pacientii. Cei care se simt neindreptatiti pot sa ne adreseze in scris punctul lor de vedere catre Departamentul pentru Situatii de Urgenta! Mentionez ca aceasta regula nu este doar pentru serviciile de ambulanta adresa fiind trimisa si colegilor care activeaza pe echpajele de la SMURD”, a scris Arafat, in finalul unei postari de pe Facebook.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img