marți, 23 aprilie, 2024

Raluca Olaru: Romania poate repeta performanta de anul acesta la Fed Cup

Distribuie:

Publicat:

Jucătoarea de tenis Raluca Olaru a declarat, vineri seara, că echipa României poate repeta în 2020 performanţa de anul acesta la Fed Cup, atingerea fazei semifinalelor, şi chiar să o depăşească, potrivit Agerpres.

"Cu o echipă ca a noastră cu siguranţă se poate repeta performanţa de la Fed Cup de anul acesta. Şi, de ce nu, chiar să o depăşim. Însă fiecare întâlnire este grea, de aceea sper ca toate să fim sănătoase la următoarele meciuri. Nu cred că se va ajunge acolo încât Rusia să fie suspendată din cauza dopajului, iar noi să câştigăm la masa verde. Oricum, eu îmi doresc să câştigăm pe teren. Sincer, eu nu sunt de acord cu schimbarea formatului la Fed Cup. Consider că acesta scade din frumuseţea competiţiei, însă asta este, nu avem ce face", a afirmat Olaru, prezentă, vineri, la Gala Tenisului Românesc.

Aflată pe locul 48 mondial la dublu, Raluca Olaru îşi doreşte să joace la Jocurile Olimpice de anul viitor. 

"Tokyo este unul dintre obiectivele mele principale, îmi doresc din tot sufletul să ajung acolo. În ultimii trei ani am avut rezultate din ce în ce mai bune şi vreau să continui pe această direcţie, să ajung şi mai sus în competiţiile majore şi să adun titluri în dulapul meu cu trofee", a precizat jucătoarea în vârstă de 30 de ani. 

Echipa feminină de tenis a României întâlneşte pe 7-8 februarie 2020, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, selecţionata Rusiei în barajul de calificare la turneul final al Fed Cup.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img